Istoria Romanilor in „scoartele” cartilor religioase

Tipografia Universităţii din Buda a avut un rasunet remarcabil in arealul romanesc.  A fost o adevarata pepiniera a editorilor romani si de difuzare a cartilor in grafia latina in secolul al 18-lea, dar despre aceasta si altele un pic mai jos. Istoria acestei importante instituţii începe în 1777, când Maria Tereza a mutat la Buda, pe linga Universitatea din Pesta,   Tipografia Universităţii din Tirnavia – Slovacia, fondată de Episcopul de Pécs, Telegdi Miklós, în 1577. Tipografia a dobândit  o importanţă majoră în cultura naţionalităţilor care conlucuiau pe teritoriul de atunci al Ungariei, dar şi pentru cultura popoarelor învecinate.  Printr-un decret semnat in 1779 de Imparateasa Ungariei – Maria Tereza, tipografia universitară a obtinut privelegiul de a edita marea majoritate a cărţilor pentru cele  saisprezece minorităţi  din Ungaria, printre care  şi  români. Tipariturile bisericeşti, manualele şcolare, publicaţii ştiinţifice, beletristică şi cărţi de propagare a cunoştinţelor detineau intiietatea in planul de editare a tipografiei. O bună parte a acestor publicaţii erau tipărite, conform tradiţiei de atunci, cu caractere chirilice, dar s-au publicat şi scrieri româneşti cu caractere latine.  Primele carti in limba romana au inceput sa fie editate in anul 1780, cu grafie latina dar cu ortografia maghiara. Acest lucru avea sa se intimple pina in 1795 cind au fost cumparate literile chirilice de la tipografia lui Stefan Novacovici din Viena.  Intre 1780 şi 1830, s-au tipărit aici peste 200 de volume româneşti. Conform unui studiu al lui Miskolczy Ambrus, a aceiasi perioade, tipografia respectiva se plasa pe locul trei din punct de vedere cantitativ a productiei editoriare, dupa Bucuresti si Iasi. Insa in intervalul de ani  1801-1830, tipografia de la Buda le-a devansat, plasandu-se pe locul intii, editand 190 de titluri in limba romana. Cu privire la aceasta statistica, Miskolczy Ambrus spunea: “Cantitatea era insotita de o calitate de necontestat”.  Avand Tipografie, Universitate si Biblioteca – Buda a devenit cel mai puternic centrul cultural din Europa de Est de la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Datorita studiilor efectuate de cercetatorii romani si magiari in acest domeniu, genurile de carte favorizate de tipografie era literatura de popularizare si cartile religioase, deoarece se cotau cele mai bine pe piata de desfacere. Intre anii 1804-1848 Tipografia de la Buda a contactat cu depozitele de carte din 80 de orase. Literatura religioasa si manualele didactice alcatuiau 90% din productia editoriala.   Activitatea prodigioasa a tipografiei mai cu seama a sectiei de carte romaneasca, s-a datorat cenzorilor si corectorilor, care erau ilustri reprezentanti ai Scolii Ardelene – Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior, Ioan Piuariu Molnar.  Legaturile celui din urma cu tipografia de la Buda au fost prin importanta lor profitabile din ambele parti. Aceste legaturi i-au asigurat lui I.P. Molnar un loc important in conducerea tipografiei, ajugind sa fie un fel de “consilier”  pentru cartea romaneasca. In 1802 acesta semneaza un contract de tiparit in valoare de 12 000 florini, pentru tiparirea a 12 volume de Minee. La baza editiei de la Buda a stat Mineiele de la Ramnic a Episcopilor Chesarie si Filaret.  Mineiele de la Buda nu sunt doar o compilatie a celor de la Ramnic, ci au fost revizuite de episcopul Iosif de Arges, la rugamintea lui I.P.Molnar care a indreptat greselile strecurate mecanic.  Episcopul Chesarie in timpul traducerii Mineilelor din greaca, a confruntat traducerile Mineielor editate la Buzau in 1698 de cronicarul muntean Radu Greceanu si traducerile Sinaxarelor  efectuate de Mitropolitul Moldovei – Dosoftei.  In comparatie cu Radu Greceanu care n-a tradus decit partial textul, partea ce se canta lasind-o in original, atunci Episcopul Chesarie a tradus tot textul, fara a interveni esential in stilistica textului.  Pana la el traducerea totala a lucrarilor din greaca nu este cunoscuta. Chiar si Antim Ivireanu in “Psaltirea” editata de dansul la Targoviste in 1710, atentioneaza ca :”inandins  am pus acesti doi psalmi [134 si 135] slavoneste, pentru darea indemana cantarii”. Dupa parerea lui N.Cartojan, traducerea vechilor carti slavone si grecesti in romana, implica o problema de ordin musical. Poate ca astazi nu mai este atit de important de facut o caracteristica fizica a cartilor, insa pentru documentele vechi, cercetarea, analizarea elementelor fizice, materialului introductiv, prefetelor, ne ofera date despre conditiile in care au aparut, gindurile adresate cititorilor, din partea celor ce s-au trudit asupra lor. Atat prefetele cat si epiloagele sunt adevarate surse istorice in stabilirea anumitor realitati.  Drept exemplul sunt prefetele Mineilor sus mentionate, in care Episcopul Chesarie, predecesorul Scolii Ardelene, foloseste cunostinte variate de teologie, istorie, astronomie, din dorinta de a trezi constiinta nationala in rindurile oamenilor simpli prin biserica.  Valoarea Mineielor  a fost pusa in evidenta de mai multi reputati savant, istorici si cercetatori in domeniu. S-a scris  foarte mult despre aspectul istoric abordat in  prefete, despre faptul  ca au fost si sunt  un mijloc de afirmare nationala si propasire culturala din secolul al XVIII-lea. N-a fost trecut cu vederea nici aspectul grafic a monumentalei capodopere. Gravurile aparute in editiile romanesti de la Buda, sunt foarte complexe din punt de vedere al simbolisticii, ce a dat mult de gindit oamenilor de la acea vreme cit si celor din prezent.     Pe linga cele 8 imagini cu tematica religioasa, tipariturile de la Buda sunt impodobite cu multe frontispicii si viniete, tematica carora este diferita. Relevant e aparitia unor elemente care au legatura cu francmasoneria.  Elemente ce pot fi observate chiar in  cadrul foii de titlul. Daca in varianta ramniceana se intilnesc elemente baroce brancovenesti, in cea de la Buda gravura este mai clara si mai simpla fiind utilizate gravura in lemn si in metal. Coloanele reprezentate in varianta budeana se aseamana mai mult cu Coloana lui Solomon –element masonic vechi, ce sunt infasurate de o ghilanda vegetala. E stiut ca simbolurile regnului vegetal la masoni reprezinta inceputurile gandirii si exprimarii.  Frontispiciul de pe prima foaie reprezinta o compozitie alcatuita din: o carte deschisa langa o ancora, pe care se afla o inima. Conform simbolisticii ascunse cartea simbolizeaza cunostinte, ancora – speranta iar inima iubire.  In cadrul frontispiciilor si vingietelor se mai intilnesc si alte simboluri de acest gen cum ar fi ochiul autotvazator, care in erarhia masonica era acordat ucenicilor de gradul intii.  In compozitia frontispiciului ce infatiseaza Sfanta Treime, se gasesc asa elemente cum ar fi sfera de care este sprijinit Dumnezeu-Fiu si hulubul cu aripile deschise, care repeta forma triunghiului din care emana raze. Sfera reprezinta puterea asupra omenirii, pe cind triunghiul inflacarat – unul din elementele principale masonice, care deseori este inlocuit cu o piramida.  Xilogravura “Fariseul si Vamesul”, reprezinta interiorul unui templu, pardoseala careia aste alcatuita din dale dispuse oblic. Sigur ca acest fapt poate fi interpretat si ca obtinerea unui efect decorativ visual, dar e cunoscut faptul ca acest gen de podea e specific incaperilor unde au loc intilnirile reprezentantilor masonici. Un alt element masonic este si ramura de acant ce reprezinta nemurirea sufletului. Scara, soarele si luna, craniul – au si ele interpretari masonice.   Desigur ca aceste simboluri sunt de o dualitate indiscutabila. Ele pot fi explicate si prin prizma conceptului religios. Insa in cazul Mineilelor de la Buda, prezenta acestor simboluri isi au explicatia lor. E cunoscut faptul ca cel care le-a editat, si anume I.P.Molnar a fost membru a Lojei Francmasonice de la Sibiu “Loja Sf. Andrei la cele trei Frunze de nufar”, infiintata in 1776. Fiind cunoscuta ca cea mai prospera si puternica asociatie de acest tip din Transilvania. A fost atras in loja in 1774, de revolutionarul francez Jean Louis Carra , care in 1777 a  publicat “Istoria Moldovei si a Tarii Romanesti”, cu ample marturii despre societatea romanesca de la sfarsitul sec. al XVIII-lea. In 1781 Molnar este initiat in gradul I, in 1783 – gradul II iar in 1784 – gradul III.  Meritul lui Molnar in tiparirea si raspindirea cartilor religioase este unul primordial. Initial acest proiect editorial a fost conceput de Constantin Hagi Pop, cunoscut negustor sibian, cel care l-a aprovizionat pe Episcopul Chesarie de Ramnic cu enciclopedia franceza a lui Didero cat si cu periodice franceze si germane.  Ideia ramanand nerealizata din cauza decesului sau. Insa a fost preluata mai tarziu de Molnar – finul sau de cununie.  Dupa 1804 cand sa tiparit cele 1000 de tiraje a Mineielor, acestea s-au raspindit atit de repede  atit in Transilvania cat si in Tara Romaneasca, incat in 1805 tirajul a trebuit sa  fie repetat. Vazind ca creste cererea de carte religioasa Molnar s-a gindit sa tipareasca si alte carti de cult. Astfel in 1811-1812 apare tot la Buda un Octoih si o Evanghelie. Octoihul a fost redactat de monahul Grigorie, Viitorul Mitropolit al UngroVlahiei in 1823-1834, discipolul lui Paisie din Lavra Neamtu. Prin acest fapt putem demonstra relatiile constante si continue intre Tarile Romane, relatii care au asigurat atat circulatia cartilor cat si a mijloacelor tehnice, a stilului tipografic, a ideologiilor timpurilor. Asta ar explica  elementele comune, identice sesizate in gravura Mineielor editate la Manastirea Neamt, in care se regasesc deasemenea elemnte masonice.  In activitatea sa de editor, Molnar a fost secondat  de Mitropolitul Iosif al Argesului, unul din cei mai destinsi carturari ai veacului sau. Pentru aceasta fapta Molnar a mai cerut si aprobarea Mitropolitului de Carlovit, Stefan Stratimirovici, care i-a dat “blagoslovenia” sa, fapt confirmat pe pagina de titlul a Mineielor. Mineiele respective au cunoscut doua variante: una pentru romanii din Tara Romaneasca, alta pentru cei din Transilvania. Diferenta fiind sesizata pe pagina de titlul, unde pentru romanii din Tara Romaneasca e mentionat domnitorul Alexandru Ipsilandi, pe cand pentru cei din Transilvania figureaza numele lui Iosif al II-lea, succesorul Mariei Tereza.

Autorul roman Mircea Popa in monografia sa dedicata vietii si activitatii lui I.P. Molnar, afirma ca acesta s-a folosit de orice prilej fie el politic sau economic, pentru a usura situatia grea a poporului sau si pentru a activa liber si nestingherit de nimeni, ca un adevarat patriot pus in slujba neamului. Numai asa poate fi explicate aderenta sa la miscarile novatoare specifice secolului XVIII – considerat  secolul luminilor.  Pana si N.Iorga in lucrarea “Istoria Romanilor din Ardeal si Transilvania”, care era foarte rezervat fata de carturarul ardelean, a recunoscut ca Molnar a fost omul care a simtit pulsul timpului si la devansat in multe privinte.  In incheiere vreau sa mentionez ca Mineile de la Buda depozitate in cadrul Serviciului Carte Veche si Rara, sunt cele mai multe la numar  si mai complete in comparatie cu oricare alta biblioteca din republica. Ele reprezinta ramasitele faptelor si sufletului generatiilor trecute, ce trebuiesc puse in circulatie publicul de oriunde, pentru a nu disparea in furtunile timpului.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s