Arhivă | Decembrie 2014

Prima cruciadă văzută cu ochii unei femei

Ana ComnenaUna din cele mai importante lucrări cu referire la istoria Imperiului Bizantin este fără îndoială și ” Alexiada”, scrisă de prințesa bizantină Ana Comnen (1083 — 1153), fiica mai mare a împăratului bizantin Alexios I Comnen .  A fost una din primele femei istorice care a avut parte de o educație aleasă în spiritul lui Aristotel.

”Alexiada” – este o lucrare biografică , scrisă spre sfîrșitul vieții și cuprinde perioada anilor 1056 – 1118. Pe lîngă momentele istorico-factologice ce abundă parcursul cărții, autoarea scoate la iveală și chipurile personalităților acelor vremi, care au rămas marcate în istorie. Este o sursă valoroasă ca cercetare a începuturilor și desfășurărilor cruciadelor, mai ales că autoarea a fost chiar însăși martora primei cruciade, ce a rămas în istorie ca ”cruciada săracilor”. Ana descrie cu oroare dezmățul, crimele, jafurile făcute de gloata înfometată, estimată la 100.000 de oameni, alcătuită cu precădere din femei și copii, înfometați în drumul lung spre Ierusalim, în căutarea mîntuirii la Sf. Mormînt.

Cartea scoate în vileag informații valoroase cu privire la geografia Imperiului Roman și despre locuitorii din spaţiul carpato-dunărean de la sfârşitul secolului al XI-lea. Despre strămoșii noștri Ana menționează precum că ei nu ar cam respecta promisiunile și angajamentele cu aliații lor.

Lucrarea a fost scrisă în 15 de cărți, pe paginile căruia putem lesne urmări istoria Imperiului Bizantin, marcată enorm de războaie și cruciade. Această lucrare a fost tradusă pentru prima dată după sursele originale grecești de Louis Cousin (1627 -1707), istoricul, traducătorul și juristul francez în 1651 și editată în 8 volume în limba franceză cu titlul comun : Histoire de Constantinople, depuis le régne de L’Ancien Justin, jusqu’à la fin de L’Empire, Traduite sur les originaux grecs par Mr. Cousin président en la Cour des Monnoies . Biblioteca Națională deține 2 volume : 2 și 4, editate în 1685 la Paris de renumitul editor francez Damien Foucault. Copertele ambelor exemplare sînt din carton, îmbrăcate în piele, unite prin 5 nervuri, ornamentate cu ornamente vegetale aurite. Atît un exemplar cît și altul conțin însemnări autografe cu referire la conținutul cărților.

Prima femeie tipograf

femeie tipografÎn secolul al XV-lea femeile aveau puține oportunități carieristice. Puține fete, chiar din clasele sociale superioare erau trimise la școală și admise în universități (Universitatea Oxford nu a admis înscrierea femeilor până la 1920). Opțiunile de realizare erau foarte limitate avînd dreptul doar la căsătorie și monahism. Cele care nu mergeau la mănăstiri erau căsătorite din fragedă vîrstă. O fată necăsătorită de șaisprezece sau șaptesprezece era o catastrofă pentru familia sa. Pînă a fi inventat tiparul femeile erau implicate în producția de manuscrise. Istoricul roman Eusebius în lucrările sale dedicate înființării bisericii, relatează despre maicile care lucrau în calitate de scribi, miniaturiști și copiști. Lucru foarte răspîndit mai cu seamă în orașele Schäftlarn, Admont, Bavaria și Wessobrunn încă în secolul XII .  Primele mențiuni atestate documentar despre femeile tipografi, țin de perioada anilor 1476-1484. În 1476 în nordul Italiei, soția unui medic Estellina Conat, a cooperat la imprimarea celei mai vechi cărți tipărită în ebraică, de format mic. O altă relatare descoperită în secolul al XVIII-lea în arhiva unei mănăstiri dominicane din Florența, constată despre două călugărițe a acestei mănăstiri care, în 1481-1482 scriau o ediție în folio de ”Il Morgante” lucrare a poetului italian Luigi Pulci (1432-1484). Continuă lectura

Ideile progresiste a tipografilor umaniști

Pentru prima dată caracterele cursive au fost inventate în anul 1501. Au fost gîndite de celebrul și renumitul tipograf umanist italian Ald Manutio, și realizate de Francisk Griffo, gravorul cu care colabora Manutio.

Ideia a survenit din necesitatea de a face cărțile mai accesibile, prin schimbarea formatului lor. Prin implementarea caracterelor cursive în tipografie, cărțile și-au schimbat formatul, devenind mai ”mobile”, adică puteau fi purtate și în buzunar. Într-o scrisoare a lui Ald Manutio către unul din prietenii săi și anume Scipio Carteromachus, tipograful relata : „Am tipărit, iar acum public lucrarea ”Satire” de Juvenal și Persius, într-un format foarte mic, astfel încât aceasta poate fi cu ușurință ținută în mână și poate fi citită cu ușurință de toată lumea.”

Prima carte tipărită cu cursive este lucrarea ”Epistolele Sfintei Ecaterina de Siena” editată la Veneția în 1501, cartea a fost comandată de o oarecare Margherita Ugelheimer, văduva lui Petru Ugelheimer, fost partener de afaceri și prieten apropiat al lui Nicolae Jenson.

Biblioteca Națională a RM, păstrează o carte legată de numele unui reprezentant al familiei Manutio. E vorba de : ManuzioM. T. Ciceronis orationes quædam selected cum interp. & notis quas in usum serenissimi Delphini edidit P. Carolus Meroüville S.J. Quibus præfigitur vita Ciceronis per annos consulares digesta. His adjiciuntur in tres orationes notæ quædam … ex Asconio, P. Manutio…. – Londini : impensis Rob. Clavell, Sam. & Johan. Sprint, Sam. Smith & Benj. Walford, & Joh. Nicolson, 1706 [6],xxx,536,[12] p.

Din titlu se vede menționat numele lui Paolo Manutio, cel de al 3-lea fiu al lui Ald, care după moartea predecesorului său, a continuat cauza nobilă de a imprima și tipări opere pentru posteritate.