Arhivă | iulie 2018

Cărturarii din speța lui Ștefan cel Mare

Genealogia bogată a neamului  lui Stefan cel Mare a fost abordată în numeroase surse. Potrivit academicianului Aurelian Danilă, care s-a ocupat în deaproape de neamul Domnitorului, din mulțimea copiilor pe care i-a avut  Stefan cel Mare, doi dintre ei au trăit la Moscova. Fiica Elena care a avut de suferit din urma intrigilor politice și un oarecare Ion, fiul neligitim, născut din legăturile sentimentale ale Domnitorului cu o rusoaică pe nume Marusea. În 1490 acest Ion cu doi fii ai săi a plecat la Moscova clandestin, în vizită la sora sa Elena, fapt care a stîrnit mînia suveranului rus și a atras asupra lui Ion expulzarea sa în orașul Uglici. Aici oaspeții moldoveni au fost rusificați. Feciorul Ion ca și tatăl său devenise Ivan iar Vasile – Rahman. Aurelian Danilă scrie că potrivit reprezentanților familiei Rahmaninov, Rahman ar insemna în unele regiuni ale Rusiei – vesel, vorbăreț și bun la inimă.

În secolele ce urmează descendenții lui Ștefan cel Mare în Rusia, devin intelectuali și personalități importante în sistemul militar rus, care au influentat in mod direct istoria Rusiei. Fratii Fiodor si Gherasim Rahmaninov, au participat activ la infaptuirea loviturii de stat din 24-25 noiembrie 1741, in urma căreia tronul Rusiei a fost ocupat de Elizaveta Petrovna, consemnează Aurelian Danilă. Ivan G. Rahmaninov, fiul complotistului Gherasim, a fost proprietarul uneia dintre cel mai importante tipografii din Rusia. Începînd cu 1780, Ivan Gherasimovici Rahmaninov a tipărit numeroase lucrări ale autorilor europeni cu viziuni progresiste. Fiind obsedat de filosofia lui Voltaire, I.G. Rahmaninov a publicat o mulțime de lucrări al enciclopedistului francez printre care ”Политическое завещание г. Волтера”, tipărită în 1785. Cinci ani mai tîrziu tipografia cărturarului din speța lui Ștefan cel Mare a fost  distrusă, iar exemplarele care mai ramaseră în depozit incendiate, din ordinul direct al imperatriței Ecaterina a II-a. Disputa a fost stîrnită de tipărirea unei alte lucrări a lui Voltaire. Astăzi unele lucrări ai cărturalului  Ivan G. Rahmaninov, din dinastia ilustrului domnitor Ștefan cel Mare, pot fi studiate la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, în colecțiile secției Carte veche și rară.

 

Reclame

Istoria emoticon-ului

Emoticon-ul sau altfel spus Emoji se consideră a fi de origine japoneză creat pentru telefoanele mobile de un angajat al companiei de comunicații DoCoMo în anul 1998. A fost conceput pentru înlocui într-o formă scurtă și laconică frazele lungi de politețe și expresiile frecvente. Sensul ”emoji” reprezintă caracter-imagine, o față zîmbitoare, tristă sau nervoasă, folosită din plin de rețelele de socializare.  În 2017 un cercetător slovac a deplasat cu mult în urmă data apariției primului emoticon. Răsfoind paginile unui manuscris din Arhivele de Stat din Trencin, a descoperit cel mai vechi emoticon într-un document juridic datat cu anul 1635, emis de un notar slovac și anume Jan Ladislaides. Pînă la acest an, cel mai vechi emoticon era considerat cel al poetului englez Robert Henrrick din poemul său ”Fortune” din 1648.

Doctorul în istorie Marius Tărîță în anexele tezei de doctor cu titlul ”Cultura religioasă slavă scrisă în Ţările Române în secolul al XV-lea” (2009), aduce exemple ilustrate ale mostrelor de scriere slavo-română care sunt însoțite la fel de emotionale, datate cu secolul al XV-lea!, identificate de autor în manuscrisele ce se află depozitate în Arhiva Națională din Chișinău. Autorul necunoscut a desenat cu penița în partea de jos a paginii manuscrisului , o figură arhaică reprezentată doar prin gura zîmbitoare și ochi. În urma acestor constatări putem cu certitudine afirma că cel mai vechi emoticon este de origine slavo-română și mai vechi decît cel slovac cu aproape un secol.