ARTA TIPOGRAFICĂ ROMÂNEASCĂ

În 1821 de sub teascurile Mănăstirii Neamțul a ieșit cea dintâi Evanghelie ilustrată românească. Tipăritura aceasta epocală este îmbrăcată într-o superbă ferecătură din argint aurit.  Pe prima copertă se află patru icoane reprezenndu-i pe Sf. Apostoli iar în mijloc o icoană  reprezentând ”Învierea”, toate fiind împodobite cu pietre prețioase.

Exemplarul deosebit a fost creat in timpul starețului Ilarie. Pe lângă coperta impunătoare, cuprinde chenare mari cu chipuri de sfinți pe toate filele, lucrate de către monahul Ghervasie și Simeon ierei.

De format în folio cu un volum de 700 pagini, textul încadrat în chenare ornamentate cu elemente florale, de 5 cm grosime, iar printre flori, așezați simetric cei 12 apostoli. Pe verso foii de titlu gravura ”Înălțarea Domnului” este semnată cu anul 1817.

La începutul fiecărei Evanghelii este precedată de imaginea evanghelistului respectiv. Inițialele în culoare roșie, mari și împodobite. Cartea este un model de artă tipografică.

Mãnãstirea Neamț a avut perioade înfloritoare, dar a trecut si prin vremuri grele. În 1691, la Secu au fost încartiruite trupele polone conduse de Sobieschi. Aici s-a purtat ultima luptã a eteriștilor cu turcii în toamna anului 1821, iar lãcașul a fost supus tirurilor de artilerie, incendiatã și pustiitã. Aspectul actual este rodul reparațiilor din 1821 și 1850.

Arhimandritul Ilarie era originar din Bucovina, fiind unul din duhovnicii de frunte ai Mănăstirii Neamţ şi ucenic al stareţului Paisie. Sub îndrumarea lui s-au tipărit în tipografia mănăstirii câteva cărţi bisericeşti de mare importanţă printre care:  Cuvintele Sfântului Isaac Sirul (1819), Sfânta Evanghelie (1821), în cea mai aleasă ediţie; Carte pentru pravilă (1823) şi Psaltirea (1823-1824).

Monahului Ghervasie a fost unul din cei mai renumiți gravori al Mănăstirii Neamț, care și-a desfășurat activitatea în importanta perioadă de douăzeci și șapte de ani cuprinsă între 1817 și 1844.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s