Arhivă | octombrie 2020

Prima traducere a Sfintei Scripturi într-o limbă vorbită

Biblia Husită denumită și „Biblia Franciscanilor” este cea mai veche traducere a Bibliei  în limba maghiară și prima traducere a Sfintei Scripturi într-o limbă vorbită, datată cu anii 1439-1440. Traducerea a fost realizată de 2 călugări franciscani Bálint și Tamás , fugiți din  calea persecuțiilor din Ungaria, și așezați în localitatea Trotuș din Moldova.

Codicele din München.
Sursă imagine: wikipedia.org

Traducerea a fost făcută într-o limbă arhaică, cu mulți termeni necunoscuți în maghiara modernă, fiind  influențată de ortografia din secolul al XV-lea a limbii cehe.

Originalul manuscrisului nu a fost găsit, Biblia păstrându-se doar prin copiile parțiale. Cele mai importante exemplare existente sunt Codicele din München, copiat în 1466 de către György Németi, Codicele din Viena și Codicele Apor.

Husitismul a fost mişcarea revoluţionară de înnoire a creştinismului, numele fiind preluat de la reformatorul ceh Jan Hus (1369-1415), preot catolic, mare critic, care a fost ars pe rug, în anul 1415. Această mișcare s-a extins și în spaţiul românesc în prima jumătate a secolului al XV-lea. Istoricul Şerban Papacostea de la Institutul de Istorie Nicolae Iorga din Bucureşti relata într-un interviu că: „Husitismul a fost o mare mişcare revoluţionară pe plan religios ca manifestare, dar şi cu conotaţii politice însemnate a cehilor, care a avut reverberaţii puternice şi în alte ţări ale Europei inclusiv și în Moldova”. Pentru prima dată, husiţii din Moldova au fost menționați în documente În 1431. Ioan de Ryza, episcop catolic de Baia, a semnalat episcopului de Cracovia prezenţa în Bacău a unui nucleu husit (majoritatea refugiaţi din Ungaria şi Polonia), faţă de care domnul Alexandru cel Bun s-a arătat tolerant.

Unul dintre punctele majore ale viziunii husite despre credinţă a fost promovarea valorilor creştine în limba poporului.

CULTURA EUROPEANĂ A SECOLULUI AL XVIII-LEA

Dimitrie Cantemir

Cultura europeană este în mare parte înrădăcinată în ceea ce se numește adesea „patrimoniul cultural comun”. Europa din secolul al 18-lea este o lume predominant rurală. În cultura aristocratică a secolului XVIII a dominat cultul frumuseții feminine, senzualitatea. Cultura educațională este marcat de Ideologia iluminismului. Ideea principală a iluminismului a fost optimismul și credința fermă că umanitatea poate fi schimbată prin creșterea educației sale. în veacul iluminismului, spiritul creştin al culturii europene este înăbuşit de cel laic. Apar enciclopedii fundamentale alcătuite de figuri marcante europene.  Printre personalitățile notorii europene care sau evidențiat în secolul al XVIII-le sunt: Denis Diderot  (1713-1784)  om de știință enciclopedic, fondator și șef al școlii de materialism francez în filozofie, creator al școlii de realism în literatură și artă. Voltaire (1694-1778) cel mai mare educator, filosof, naturalist, poet și prozator, denunțător al viciilor statului, ipocrizia bisericii oficiale, prejudecăți. Jean-Jacques Rousseau (1712-1778) faimos iluminator francez în artă a apărat simplitatea și naturalețea limbajului.

În veacul al XVIII-lea, cultura românească este ilustrată de o serie de cărturari, care dau strălucire vieţii literare, istorice şi religioase. Una din figurile de vază a culturii românești de talie europeană a fost Dimitrie Cantemir (1674-1723) personalitate proeminentă, domnitor, savant, istoric, geograf, etnograf, muzician. El se înscrie ca întemeietorul muzicologiei prin importantele sale contribuţii etnografice, prin muzica orientală scrisă şi noul ei sistem de notaţie pe care l-a propus.

Ideile lui Montesquieu, Voltaire, Rousseau, dar si ale altor filosofi iluminiști se vor răspândi in Europa și în lume și  vor juca un rol important.

Prima călătorie a unui om în jurul lumii!

Acum 122 de ani în urmă, la bordul vasului Spary, finaliza cu succes aventura lui Joshua Slocum (1844 – 1908), primul om care navigase singur în jurul lumii, realizată de o singură persoană. Slocum a parcurs o distanță de 74.000 km. Extraordinara călătorie a fost povestită de temerar în cartea „Navigând singur în jurul lumii”. Autorul își descrie aventura în felul următor: „După 40 de zile de furtuni, Pacificul devine prietenos cu el. Pentru că nu se grăbeşte, pentru că sunt curenţi „amabili” şi pentru că „Spray” este construită ca la carte, nu pune mâna pe cârmă 3.200 de kilometri”.

Deci pe lângă faptul că este primul om care călătorește singur pe mare, Slocum a fost și primul care a călătorit o distanță destul de impunătoare fără cârmă!

Din păcate renumita navă a avut un final tragic ca și stăpânul său, care a pornit în 1909 într-o nouă călătorie, din care din păcate nu a mai revenit.

Povestea călătoriei primului om în jurul lumii vorbește despre mare în stările sale cele mai seducătoare și primitoare, ca refugiu sau evadare din grijile și presiunile și necazurile vieții pe uscat.

Când au încercat cafeaua moldovenii prima oară?

Cultura băutului cafelei datează din sec. al XI-lea, iar primii consumatori de cafea au fost membrii unor triburi etiopiene dintr-o regiune numita Kafta. Cuvantul „cafea” (caffe, coffee, kaffee etc.) ar proveni fie din „Kafta”, fie din arabescul „quahwa” „băutura care alunga somnul”.
In a doua jumătate a sec. XV, cafeaua s-a răspândit din Regatul Arab prin Mecca și Medina si a ajuns in Cairo in 1510. In tradiția araba veche, femeia putea divorța de soțul ei daca acesta nu ii asigura suficienta cafea.
In prima jumătate a sec. XVI, cafeaua ajunge în Imperiul Osman. Întreaga lume islamică a fost cucerită de „beția sobră” a acestei băuturi negre. Deoarece musulmanii nu au voie să consume alcool, cafeaua a devenit „vinul Islamului”.
In 1651 negustorii venețieni au adus primul sac de cafea in vestul Europei.
Moldovenii au consumat pentru prima dată cafea mai devreme ca aceasta să cucerească Europa. Acest fapt este scris în cronicile lui Ion Neculce, când pe timpurile lui Ștefan Cel Mare, marelui logofăt Ion Teutu, în 1509, când se aflta în vizită la sultanul otoman, i-a fost propusă o ceașcă de cafea. El nu știa ce să facă și a spus: „Trăiască marele împărat!”
În Chișinăul interbelic cea mai populară cafea era cea turcească, servită în păhăruțe, la care se oferea dulceață în farfurioare mici, la fel, se ofereau și păhăruțe cu apă. Una dintre cele mai rafinate și bine cunoscute localuri de acest gen a fost cofetăria Manikov, care în primii ani de activitate se afla în centrul Chișinăului pe strada Aleksandrovskaia (actualul bulevard Ștefan cel Mare și Sfânt). În 1901 proprietarul arendează etajul 1 în casa Shvartsman, situată la intersecția străzilor actuale Pușkin și Veronica Micle. Deja în 1903, A.I. Manikov achiziționează o clădire chiar vizavi de cofetărie pe care o demolează, și construiește o una nouă, unde la 4 septembrie 1905, în această nouă clădire, special adaptată, aflată pe strada Fontannaia nr. 11 (strada actuală Veronica Micle) a fost mutată renumita cafenea.