Istoria carnetului de notițe

În secolul al XVIII-lea balurile aristocratice erau la ordinea de zi, ca una din forme de socializare și de distracție a înaltei societăți. Era considerat indecent să promiți același vals unor parteneri diferiți. Pentru a evita situațiile jenante sau chiar scandalul, doamnelor le-a venit ideea unui nou accesoriu de buzunar – cartea de dans sau de bal, în formă de carnet elegant (fr. carnet de bal; ger. agenda) în care erau fixate ordinea dansurilor și numele partenerilor dansatori, cu care domnișoara/doamna urma să danseze.

La începutul apariției cartea de dans se distingea prin eleganță și design original. Ele erau confecționate în formă de evantai, care ascundea discret numele partenerului de dans. Ulterior producătorii au făcut din acesta un adevărat obiect de artă, la realizarea cărora erau utilizate materiale prețioase precum argintul, fildeșul sau sideful. De obicei, cărțile de bal erau făcute de către bijutieri la comandă. Bogăția decorației mărturisea de statutul social și bogăția proprietarului. Un element obligatoriu al unei cărți de bal era neapărat monagrama aurită a posesoarei.

Primele carnete de bal aveau paginile confecționate din fildeș iar notițele de pe  ele puteau fi șterse cu ușurință. Cu toate acestea, au fost întrebuințate și exemplare în formă de broșuri arhaice cu paginile din hârtie. Pentru ușurința în utilizare, carnetele de bal aveau dimensiunile mici,  nu mai mult de o palmă. La un capăt aveau un lanț, astfel încât doamnele să le poarte agățate de încheietura mâinii sau de colanul rochiei.

Denumirea dansurilor și numele partenerilor erau scrise în sala de bal, chiar înainte de începerea balului. Multe doamne înclinau să considere cartea de bal o listă a victoriilor amoroase, întrucât insemnările din ea mărturiseau atenția și simpatia bărbaților față de proprietară și dimpotrivă, paginile goale vorbeau despre nepopularitatea fetei la bal. Câștigând inițial popularitate la Viena, carnetele de bal sau agendele au fost apoi răspândite pe scară largă în Europa, Rusia și SUA, căpătând popularitate și în rândul bărbaților.

Deși carnetele de notițe a apărut în secolul al XVIII-lea, funcția lor socială nu a fost recunoscută decât în ​​1820.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s