Din cele mai vechi timpuri, cărțile au fost principalul purtător al istoriei și culturei. Ulterior au dobândit un statut special ca obiect de artă, iar aspectul exterior a început să fie folosit ca element de decor pentru spațiile interioare.
Epoca barocă (din portugheză barocca – perlă cu forme neregulate) a dat naștere modei safeurilor în formă de cărți, cunoscute sub numele de cărți false, în interiorul cărora erau păstrate obiecte secrete. Tot din eceiași perioadă vine moda de a decora saloanele aristocratice sau birourile de lucru cu rafturi sau chiar pereți întregi cu cărți-iluzii, create în scopuri conspirative, sau dimpotrivă, pentru a atrage atenția și a demonstra tehnicile virtuoase și abilitățile artistice ale decoratorului.
Într-o perioadă în care iluzia devenea principala categorie estetică, înșelăciunea era un tip special de artă, păstrarea deghizată în cartea-sipețel era deosebit de populară. Formele neobișnuite și virtuoase ale cărților-iluzii ilustrează tendințele și gusturile epocii.
Una dintre cele mai timpurii imagini ale cărțiii-false se regăsește în gravura lui Jacques de Gein, care îl înfățișează pe Abraham van Goorle (1549 – 1608), un anticar olandez, colecționar de monede antice și pietre prețioase, a cărui husă în care își păstra monede este stilizată ca un volum laconic cu închizătoare masive.
Astăzi cele mai multe exemplare și variate forme de cărți-fantome din epoca barocului poate fi admirată în Germania, în Biblioteca Contesei Anna Amalia din Weimar, inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO și pe care Goethe a numit-o „templul înnobilării omenirii”.