Istoria hashtag-ului

Unul din cele mai populare cuvinte ale secolului XXI este hashtag-ul, care are un alt nume inteligent – octotorp, în traducere „opt capete”. Se spune că, în Evul Mediu, acesta era desemna un sat care era înconjurat de opt câmpuri. Românii îi spun diez pentru că este foarte similar cu semnul utilizat în muzică, înaintea notelor muzicale de pe portative.

Astăzi rețelele sociale au devenit pentru mulți, o parte integrantă a vieții lor de zi cu zi.  Toți știm ce este un hashtag, cum se folosește și că este precedat de semnul #. În timp ce unii îl văd drept cele cinci linii încrucișate din jocul copilăriei X și O, care împarte suprafaţa de joc în 9 căsuţe, puțini probabil știu că istoria acestui simbol este înrădăcinată în trecutul îndepărtat.  Astăzi acest simbol de pe claviatură sau din telefoanele mobile este un instrument pentru rețelele social media, scopul căruia este să grupeze mai multe postări într-o singură tematică. Utilitatea hasthag-ului aşa cum o cunoaştem noi astăzi a apărut la 23 august 2007, datorită lui Chris Messina, după ce a scris primul său mesaj pe Twitter. Dar sursele istorice ne vorbesc că apariția hashtagurilor ar fi mai veche decât anul 2007! Ce reprezenta  semnul “#” înainte de a deveni hashtag? În literatura medicinală din perioada medievală el avea semnificația crucii. Era folosit de către medici în rețete și se citea „Cum Deo” (din lat. –  „Cu Dumnezeu!”). De regulă medicii puneau acest semn la sfârșitul rețetelor.

Colinde, Colinde…

Niciun alt popor din lume nu posedă o colecţie mai frumoasă şi mai variată de colinde precum poporul român. Datina colindatului la români este una foarte străveche, din perioada pre-creștină În decursul istoriei, colindele au circulat prin viu grai, ele fiind consemnate în scris şi notate muzical, mult mai târziu, îndeosebi pe filele vechulor cărţi de strană, pe ceasloave şi minee.

Dacă în perioada pre-creștină, colindătorii erau vestitorii anului ce a trecut și al anului ce va să vină, atunci în perioada creștină, colindul cu subiect religios devine o metodă de anunțare a bucuriei prilejuită de Nașterea Domnului.

Primul colind, care se cântă la fiecare casă, în Ajunul Crăciunului, este colindul de uşă sau de fereastră, printre care “Sculați, gazde, nu dormiți” sau “Am plecat să colindăm”.

Colindele de Crăciun sunt religioase sau laice. Printre cei care au scos la iveală și au valorificat colinde superbe este și Anton Pann (1796 – 1854) poetul român de origine bulgară. profesor de muzică religioasă, protopsalt, compozitor de muzică religioasă, folclorist, literat și publicist, compozitor al muzicii imnului național al României. Cele religioase sunt colindele Domnului precum “În drum spre Vitleim”, “Naşterea Domnului”, “Vestirea Păstorilor” etc.  Colindele laice (sau lumeşti) sunt adaptate de colindători la situaţia celor în faţa cărora le cântă, adresându-se unor membri ai familie sau ai comunităţii: colind de copil mic, de fată mare, de flăcău, colindul omului bogat şi milostiv, colind de preot etc.

MAGIA CĂRȚILOR VECHI

S-ar părea – cu ce nou ne poate surprinde designul unei cărții vechi? Uneori, cărțile vechi te pot surprinde în cel mai neobișnuit mod.  Deși par complet normale când sunt închise, unele din ele  dacă le deschizi și îndoi foile sub un anumit unghi în formă de evantai, dintr-o dată apare de nicăieri o pictură.

 Acest tip de pictura se numește „ fore-edge painting” = pictura din față. Deși experții consideră că rădăcinile unei astfel de tehnici de decorare a cărților ar trebui căutate în secolul al X-lea, ca gen de artă, pictura pe marginile paginilor cărții s-a născut în secolul al XVI-lea. Strămoșul său este considerat a fi gravorul șu pictorul italian Cesare Vecellio (1521 – 1601), verișorul vestitului pictor italian din perioada Renașterii Tițian (1490 – 1576).

În secolul al XVII-lea a luat naștere cel mai sofisticat mod de a decora marginile cărților – desenele care dispar! La început ele reprezentau modele heraldice, apoi portrete, peisaje, subiecte simbolice. Potrivit unei legende engleze apariția desenelor ascunse pe paginile îndoite își are începutul la curtea regală engleză.  Ducesa și prietena regelui Angliei Carol al II-lea (1630 – 1685) împrumuta adesea cărți de la acesta, uitând uneori să le returneze, negând faptul că le-ar fi luat. Regele a însărcinat pe pictorul Peter Lely și un legătorul de cărți Samuel Merne de la curte să inventeze o metodă secretă de identificare a cărților. Când ducesa a încercat din nou să nege faptul împrumutării unei cărți, Carol a deschis paginile cărții ca un evantai și i-a arătat stema regală.

Majoritatea artiștilor care practicau acest gen de pictură nu-și semnau lucrările, astfel este dificil datarea picturii. Unul dintre cele mai vechi exemplare datate cu astfel de decor care a ajuns până în zilele noastre este Biblia din 1653, împodobită cu o stemă de familie care dispare la închidere.

Acest gen de artă a început să se dezvolte la mijlocul secolului al XVIII-lea, Pe margini erau pictate imagini întregi, portrete, peisaje și chiar scene cu conținut erotic.  Din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea marginile cărților au început să fie aurite. Tehnologia era foarte complicată. După poleirea marginii, foile cărții erau prinse între două scânduri în formă de evantai după care se aplica desenul în acuarelă sau cerneală. Când desenul se usca, scândurile erau îndepărtate iar foile cărții reveneau la poziția inițială. Apoi cartea era pusă sub o presă, iar marginea laterală era uneori aurită și lustruită din nou.

În așa fel magia cărților vechi se regăsește nu doar în litere, ornamente, ilustrații excepționale sau coperți somptuoase, ci și în desene pe marginea paginilor care apar și dispar ca prin minune!

Cartea – cadoul original pentru nuntă

Nunta – este un eveniment uimitor și deosebit care rămâne pentru totdeauna în inimile mirilor. Istoricii cred ca prima nuntă oficială s-a înfăptuit undeva în jurul anului 4300 î.Hr. Una dintre cele mai vechi mențiuni despre cadourile de nuntă datează din Anglia (după unele surse Franța) secolului al XVI-lea. Cuplurile bogate ofereau nuntașilor cadouri din aur, pe când cuplurile sărace obișnuiau să ofere fiecărui oaspete un nod de dragoste confecționat din dantelă sau panglică ce semnifica legătura dragostei lor. Însă și tinerii primeau cadouri care aveau o încărcătură simbolică legată adesea de bogăție și bunăstarea materială.

Printre cele mai neobișnuite dar și originale cadouri la nuntă este Cartea.

Ducesa de Kent (1786 – 1861)  i-a făcut un cadou la nunta fiicei sale Victoria (1819 – 1901), viitoarea regină a Angliei  – o carte de rugăciuni în miniatură, într-o copertă îmbrăcată în catifea roșie, ornamentată iscusit cu colțare și închizătoare de aur, confecționată de un bijutier necunoscut.

Pe coperta  superioară a cărții se regăsește monograma Victoriei turnată în aur. Volumul mai are un semn de carte inedit confecționat din panglici de mătase, capătul căruia este încrustat cu opt pietre semiprețioase.  Pentru încrustare au fost selectate pietrele denumirea cărora încep cu  primele litere ale numelui Victoria : Vermell, Jargon, Crisolit, Turcoaz, Opal, Rubin, Jargoon (varietate de zirconiu), Ametist.

 În interiorul copertei este atașată o foaie de pergamen cu inscripția „Dăruit iubitei mele Victoria în ziua nunții ei, de către cea mai iubitoare mamă”.

Din păcate numele designerului și legătorului este necunoscut.