Colinde, Colinde…

Niciun alt popor din lume nu posedă o colecţie mai frumoasă şi mai variată de colinde precum poporul român. Datina colindatului la români este una foarte străveche, din perioada pre-creștină În decursul istoriei, colindele au circulat prin viu grai, ele fiind consemnate în scris şi notate muzical, mult mai târziu, îndeosebi pe filele vechulor cărţi de strană, pe ceasloave şi minee.

Dacă în perioada pre-creștină, colindătorii erau vestitorii anului ce a trecut și al anului ce va să vină, atunci în perioada creștină, colindul cu subiect religios devine o metodă de anunțare a bucuriei prilejuită de Nașterea Domnului.

Primul colind, care se cântă la fiecare casă, în Ajunul Crăciunului, este colindul de uşă sau de fereastră, printre care “Sculați, gazde, nu dormiți” sau “Am plecat să colindăm”.

Colindele de Crăciun sunt religioase sau laice. Printre cei care au scos la iveală și au valorificat colinde superbe este și Anton Pann (1796 – 1854) poetul român de origine bulgară. profesor de muzică religioasă, protopsalt, compozitor de muzică religioasă, folclorist, literat și publicist, compozitor al muzicii imnului național al României. Cele religioase sunt colindele Domnului precum “În drum spre Vitleim”, “Naşterea Domnului”, “Vestirea Păstorilor” etc.  Colindele laice (sau lumeşti) sunt adaptate de colindători la situaţia celor în faţa cărora le cântă, adresându-se unor membri ai familie sau ai comunităţii: colind de copil mic, de fată mare, de flăcău, colindul omului bogat şi milostiv, colind de preot etc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s