Arhivă | februarie 2022

Prima Biblie în limba slavă

Biblia de la Ostrog. 1581

La cumpăna secolelor XVI-XVII, sub influența ideilor umaniste și reformiste din Europa de Vest, în Ucraina au loc schimbări semnificative în educație ș viața culturală. Sunt create noi instituții de învățământ, care combină în sine experiența locală și cea europeană. În 1576 la Ostrog este creat un centrul cultural-educațional de către prințul Constantin Ostrojski (1526 – 1608). Proaspătul centru cultural includea un colegiu devenit ulterior Academie ce a lăsat o amprentă semnificativă în istoria și cultura Ucrainei, un cerc literar științific, o bibliotecă și o tipografie. Activitatea tipografiei a fost foarte fructuoasă. În perioada anilor 1577-1582 tipografia a fost condusă de tipograful Ivan Feodorov (cca1510 – 1583). Printre lucrările lui Ivan Feodorv este Biblia de la Ostrog – o lucrare monumentală, prima ediție în limba slavă cu caractere chirilice, tipărită de Ivan Feodorov în 1581, editată prin contribuția financiară a prințului Constantin Ostrojski.

Inițiatorul și finanțatorul publicației, prințul Constantin Ostrojski, a dăruit un exemplar de Biblie Papei Grigore al XIII-lea, iar țarul rus Ivan cel Groaznic, trimisului Reginei Angliei Jerome Horsey (1550 – 1626). Potrivit surselor istorice și Regele Suediei Gustav Adolf al II-lea (1594 – 1632) deținea un exemplar al respectivei ediție. Din tirajul inițial de 1500 exemplare, enormpentru acele vremuri, astăzi sunt cunoscute doar 300 exemplare, unul din care se păstrează la Biblioteca Națională a Republicii Moldova.

Din 1991 Biblia de la Ostrog este folosită la învestirea președinților ucraineni pe care aceștea depun jurământul.

Cărțile din palmier

Carte din foi de palmier din colecțiile
Bibliotecii de Stat a Rusiei

Oamenii din cele mai vechi timpuri au scris mereu pe ceea ce le era la îndemână: lut, piatră, lemn, țesătură, piele și hârtie. Indienii antici scriau pe frunze de palmier. Unele surse spun că pentru prima dată acest material a fost folosit pentru scris acum mai bine de 6.000 de ani. Manuscrisele din frunze de palmier au fost în vogă timp de peste 700 de ani până la apariția hârtiei. La fel ca și papirusul, au avut o durată de viață limitată și, în general, s-au degradat din cauza climei excesiv de uscate sau a insectelor. Cele mai vechi manuscrise din frunze de palmier care au supraviețuit până în zilele noastre provin din regiunile cu climă mai rece și mai uscată, cum ar fi în unele părți din Nepal, Tibet sau Asia Centrală.

Până a ajunge cărți, frunzele de palmier după ce erau rupte la dimensiunile 15-60 cm lungime și 3-12 cm lățime, se uscau la umbră, se nivelau cu pietre vulcanice  iar marginile erau prelucrate cu fierul încins pentru ca să nu se destrame/sfărâmițeze din partea exterioară. Doar frunzele anumitor palmieri erau potrivite pentru scriere – Borassus flabellifer (palmier), Corypha umbraculifera (palmier evantai), Corypha taliera (palmier umbrelă) Textul era încrustat cu un stylus metalic, după care se aplica cerneala specială, care împlea încrustările iar surplusul de cerneală se înlătura. Pentru a le proteja de insecte, frunzele erau prelucrate cu ulei de camfor, iar pentru a le asigura o rigiditate mai de lungă durată erau prelucrate cu iarbă de lămâie pentru prevenirea fragilității. După, la capătul fiecărei frunze se confecționa orificiu prin care trecea un șnur ce unea foile de palmier. Coperta cărților de palmier era confecționată din lemn, uneori fiind înfrumusețată cu desene scrijelite sau încrustată cu pietre prețioase. Periodic aceste cărți erau supuse fumegării pentru a preîntâmpina mucegăirea lor. Formatul cărților de palmier se numește Pothi !

Unul dintre cele mai vechi manuscrise din frunze de palmier este un text sanscrit din secolul al IX-lea, descoperit în Nepal, păstrat în Biblioteca Universității Cambridge.

Deși cărțile din palmier au încetat să mai fie produse odată cu invenția tiparului, astăzi le mai putem achiziționa ca suvenir în unele țări din Asia.

Formatul cărții în perioada medievală

Între anii 1400 – 1550, în Germania și Olanda, au apărut cărțile portabile  în formă de husă – boitelbuh (din germ. Beutelbuch „cartea -geantă”) sau cartea cu centură ( din fr. livre de ceinture) sau cartea cu nod, coperțile cărora continuau sub forma unei pungi din piele sau țesătură densă, la capătul căruia era un nod mare, prin care trecea un inel metalic, cu ajutorul căruia cartea era fixată de curea. 

Legătura deosebită a acestei cărți, pe lângă faptul că permitea posesorului să aibă mâinile libere, asigura protejarea ei de intemperii sau deteriorări mecanice. Dimensiunea lățimii cărților de centură era variabilă, înscriindu-se între 9 x 16 centimetri, pe când grosimea lor nu era mai mare de 5 centimetri.

Conținutul cărților-huse era cel mai adesea religios, purtate de călugării pelerini. Mai târziu formatul respectiv a fost transformat într-un accesoriu rafinat pentru doamne. Modele și mai mici vor fi făcute în Anglia în secolul al XVI-lea și vor fi purtate la curtea regală.

Ulterior, cartea cu centură va dispărea treptat spre sfârșitul secolului al XVI-lea,  odată cu sporirea cărților datorită tiparului.

Astăzi cărțile de cingătoare le putem admira în unele reprezentări artistice. Cercetătorii de artă au identificat peste 800 de picturi în care ele sunt reprezentate astfel de cărți. Cea mai timpurie pictură cu astfel de subiect aparține lui  Martin Schongauer (1445 – 1491) Ispita Sfântului Antonie, personajul principal, care reprezintă spiritul triumfător asupra ispitelor, poartă o carte cu centură.

 Din păcate, cărțile cu așa format au supravețuit într-un număr extrem de limitat, doar  26 (!) de exemplare sunt cunoscute în lume, cel mai vechi exemplar datează  din 1453 și provine din  Germania. Istoricii presupun că numărul mic de exemplare păstrate în timp, se datorează ariei geografice limitate unde au fost populare astfel de cărți.

Îndrăznim să afirmăm faptul, că cartea cu centură din evul mediu, care era afișată public pentru a-și etala statutul social, amintește astăzi de utilizarea actuală a smartphone-ului.