Fotografiile … solare

Primele imagini fotografice au fost obținute fără utilizarea aparatului de fotografiat ci doar cu ajutorul … luminii solare. Acest procedeu îl datorăm lui William Talbot (1800 – 1877), fizician și chimist englez considerat unul dintre primii inventatori ai fotografiei. Până la apariția dagerotipiei, proces fotografic dezvoltat de francezul  Louis Jacques Daguerre în 1839,   Talbot a inventat procesul negativ-pozitiv, adică o metodă de obținere a unei imagini pe un material fotosensibil, de pe care se poate obține un număr nelimitat de copii pozitive. Procedeul fotografic inventat de Talbot a fost denumit “calotipie” (gr. kalos, însemnând “frumos”, şi gr. tupos, “impresie”) .

Talbot. „Scena din bibliotecă” (1835-1839) sursa: wikimedia.org

Primul său proces s-a numit „ desene fotogenice ” create fără utilizarea unui aparat de fotografiat pe care le-a perfecționat în 1839. Pe foaia prelucrată cu azotat de argint și soluție de sare, era aplicat un obiect (dantelă, frunză de plantă), care-și lăsa imaginea pe hârtie sub influența luminii solare, obținându-se astfel negativul, apoi această foaie se aplica pe alta care la fel se lăsa sub lumina soarelui, în urma căreia se obținea amprenta pozitivă.

Cea mai renumită fotografie a lui Talbot este „Scena din bibliotecă” obținută în 1839 după cel mai vechi negativ fotografic din istorie. Cercetătorii sunt de părerea că cărțile din imagine sunt din biblioteca particulară a lui William Henry Fox Talbot amplasată în abația Lacock din Wiltshire, unde a locuit Talbot. Printre volumele imortalizate pot fi identificate „Manners and Customs of the Ancient Egyptians” (1837), „The Philosophical Magazine” (1798), „La Storia Pittorica dell’Italia” (1795-1796)  etc.

În 1842, Talbot a primit o medalie de la Societatea Regală Britanică pentru experimentele sale cu calotipul.

În 1844 renumita fotografie „Scena din bibliotecă” a fost publicată în  „Creionul naturii”, această carte a devenit prima publicație ilustrată cu fotografie.

Variațiile tehnicii lui Talbot astăzi sunt utilizate în scopuri științifice, precum radiografia medicală .

Omagiu creației populare și covorului moldovenesc

În 1912 la inițiativa lui Paul Gore a fost editat la Leipzig de către editura Brockhaus „Albumul ornamentelor de covoare moldovenești” (Альбом узоров молдавских ковров), care cuprinde 25 imagini ale covoarelor din patrimoniul Muzeului Zemstvei din Basarabia (fondat în baza colecţiei de exponate, donate de organizatorii și participanţii la Expoziţia Agricolă și Industrială din 1889). Albumul a fost tipărit în 1000 de exemplare, cu participarea custodelui Albina Ostermann, iar calitatea imaginilor a fost asigurată de pictorul Roammer, care a colorat manual toate cele 25 de imagini.  Cea mai veche mostră din album datează din secolul al XVIII-lea.

Problema editării respectivei lucrări a fost abordată încă în 1911 de către Paul Gore, care a fost destul de convingător ca să obțină mijloacele financiare necesare de la Zemstva Gubernială a Basarabiei.

Merită de amintit că Muzeul Zemstvei din Basarabia deținea în acea perioadă o bogată colecție de covoare unicale, achiziționate prin finanțare din mijloace guvernamentale, sau prin donații binevole de la persoane fizice sau chiar din partea mănăstirilor precum : Căpriana, Hârbovăţ, Răciula, Noul-Neamţ, Tabora, Condriţa, Dobrușa, Hâncu și Suruceni.

P. Gore însuși a dăruit muzeului 8 covoare românești. Albina Ostermann, custodele muzeului, a avut ca sarcină achiziţionarea în regim de urgenţă a covoarelor vechi moldovenești din teritoriu, care potrivit Raportului Zemstvei Basarabene pentru a. 1911 „erau duse în număr mare peste hotare”.

În prefața lucrării, Paul Gore își exprima dorința de a  trezi din nou interesul pentru această artă rară (țeserea covoarelor), iar vechile modele frumoase vor îmbunătăți producția de covoare și   vor servi drept impuls pentru creșterea, dezvoltarea și îmbunătățirea acestei ramuri.

Lucrarea a fost înalt apreciată de academicianul Ștefan Ciobanu, care a scris despre acest album că este „unica lucrare în felul ei ca execuţie și motive naţionale… din care se vede gustul fin al acestui pasionat admirator al artei noastre”.

Ţesutul covoarelor face parte din cultura populară şi a reuşit să evolueze de la o ocupaţie a gospodinelor de la sat până la o adevărată artă, care astăzi este aproape pe cale de dispariție. Prin ornamentele tradiționale sunt reflectate din plin bogăția culturii decorative și înaltul talent artistic al poporului.

Astăzi covoarele de perete țesute în Republica Moldova, așa numitele scoarțe moldovenești, sunt înscrise în patrimoniul cultural imaterial al umanității UNESCO.

Culoarea sacră a cuvântului!

Textul caligrafic și decorul sunt 2 componente a scripturilor antice și medievale. Decorul, element esențial al manuscrisului medieval, a făcut din carte un obiect complex și luxos. Arta cărții vechi se evidențiază prin finețea și minuțiozitatea anluminurilor miniate.

Termenul miniatură (din lat. minium) se referea inițial la culoarea roșu  obținută din  plumbul de roșu, folosit pentru a colora inițialele ornamentale în manuscrise. De-a lungul timpului, termenul de miniatură s-a contopit cu an alt termen latin – minuscul,  ajungând să desemneze mici imagini pictate.

Fragment din papirus iluminat, Sec. I-II.
Sursă: wikimedia.org

Bogat într-o istorie îndelungată, etimologia termenului anluminură provine de la latinescul ilumino, care înseamnă a lumina, sau a scoate la lumină. Verbul latinesc ilumino a dat cuvântul francez a enluminer, de la care a provenit românescul anluminură. În epoca medievală, iluminarea era sinonimă cu orice decor care servea la înfrumusețarea și pentru a atrage atenția asupra unui text, prin evidențierea unui capitol, prin ornamentarea letrinelor cu compoziții decorative, pentru  ilustrarea sensului textului cu scene figurative, sau mai simplu pentru a decora perimetrul paginii cu chenare. Deși cunoscut încă din secolul al XIII-lea, abia în secolul al XIX-lea termenul de iluminare a fost folosit definitiv pentru a desemna ornamentația bogată, colorată și aurita a textelor manuscrise.

Cartea Orelor. Paris, 1410.
Sursă: wikimedia.org

Primele anluminuri au fost realizate în antichitate. Cele mai vechi provin din Egipt, anume din Cartea Morților, un vechi text funerar egiptean, astăzi,  păstrat la Muzeul Egiptean din Torino.  Se cunoaște că în Biblioteca din Alexandria se păstrau aproximativ 700.000 suluri iluminate, care din păcate puține au ajuns până în zilele noastre.

 Până în secolul al IV-lea erau folosiți doar pigmenți vegetali, obținute prin decoct sau macerare și culorile de origine animală folosite, în principal pentru culoare roșie. Ulterior au început să fie folosite pentru iluminarea manuscriselor aurul sau argintul dar și alte culori de origine minerală. Aurul era menit să „evidențieze” atât decorațiunile manuscriselor, cât și statutul comadatarului.

Manuscrisele din Evul Mediu timpuriu, miniate cu pigmenți de origine vegetală, s-au pierdut în negura vremii, până la noi ajungând doar cele decorate cu pigmenți de origine minerală sau animală.

 De cele mai multe ori, călugării erau acei care realizau superbele anluminuri, însă doar după ce textul era scris de un alt călugăr numit scrib.

Tehnica iluminării presupune trei activități: schițarea picturii, pregătirea  pigmenților și colorarea propriu zisă în straturi.

Pictura manuscrisă din Europa de Est, precum și cea din Răsărit a fost influențată de anluminura bizantină. În cea mai mare parte a Evului Mediu miniatura din carte era exclusiv religioasă, diversificându-se abia spre sfârșitul perioadei medievale, ca în timpul Renașterii să dispară treptat.

În secolul al XV-lea, odată cu răspândirea tiparului în Europa, decorarea cu anluminuri a fost înlocuită de ilustrațiile tipărite.

Bibliofilia din farfurie!

Istoria cărții și a tiparului poate fi studiată și în baza obiectelor de ceramică, mai concret în baza accesoriilor pentru masă și a farfuriilor decorative!

Da, da da!

Farfurie din setul Arts Industriels. Sursă: wikimedia.org

Între  intre 1823 si 1835 în atelierile manufacturei regale din Sèvres a fost confecționat renumitul set de masă din porțelan, care se numea Service des Arts Industriels. Setul era compus din 120 piese (farfurii, fructiere, vase pentru zahăr etc)  pe care era reprezentat artistic istoria socială și  evidențiate  meșteșugurile industriale franceze de la începutul secolului al XIX-lea, printre care se regăsește și meșteșugul tipografic. În 1836 acest set a fost oferit de Louis-Philippe ca cadou diplomatic printului austriac Klemens de Metternich (1873-1859).

Farfurie „Viena imperială”. sursă : wikimedia.org

La începutul secolului al XIX-lea regele bavarez Ludovic I a creat o galerie unicală în care erau expuse farfurii de porțelan, pe care colecționarii le-au denumit „Viena imperială”.

Piese pentru masă cu imagini din domeniul bibliofiliei se regăsesc și în serviciul Babigon, realizat între 1823-1824 pentru Palatul Imperial din Peterhof, conform schițelor țarului rus Nicolae I, decorat cu miniaturi colorate executate virtuos. Componența inițială a setului respectiv era de o mie și jumătate de articole. Renumitul  set Babigon a fost folosit o singură dată, pentru a sărbători ziua de naștere a împăratului german Wilhelm al II-lea,  în 1912.

Piesă din setul de masă Babigon. Sursă: wikimedia.org

La sfârșitul anilor 1830 Fabrica Imperială de Porțelan din Sankt Petersburg a confecționat un serviciu pentru masă, glazurat, ornamentat cu picturi policrome ale artiștilor europeni din secolele XVIII-XIX. Setul era destinat pentru prințul Mihail Pavlovici (1798-1848),al patrulea fiu al împăratului Pavel I și al împărătesei Maria Fedorovna. O piesă pentru desert reprezintă tabloul lui Gerard Dou „Bătrâna citind”.

Piesele de masă din porțelan, decorate artistic cu renumitele tablouri, astăzi au o valoare istorică, artistică și bibliofilă.