Arhive

Reformatorul ortografiei limbii românești

gramatica-lui-st-margela.png

Ştefan Margela a fost unul dintre primii autori de gramatici româneşti din Basarabia. Rolul lui pentru lingvistica română a fost unul aparte. A elaborat și editat în 2 volume lucrarea bilingvă  „Gramatică russască şi rumâniască„  la St. Petersburg, în anul 1827. Primul  volum a fost conceput ca un ghid de conversaţie român-rus, iar volumul 2 reprezintă o gramatică a limbii ruse tradusă în paralel în româneşte. În ortografierea textelor, Ştefan  Margela n-a acceptat nici macar modernizarea ductului slovelor tradiţionale după modelul rusesc. După cum afirmă cercetătoarea Lidia  Colesnic-Codreanca el păstrează pe cât posibil caracterul „naţional” românesc al alfabetului româno-chirilic, cu slovele sale.

Meritul lui Ștefan Margela ca reformator a ortografiei românești este acela că, înaintea lui Ion Heliade Rădulescu, a efectuat reforma alfabetului chirilic românesc. El  a publicat la sfârşitul celui de al doilea volum al gramaticii sale o listă de „zece semne ‘de prisos’” pe care dânsul le considera  inutile deoarece „nu erau folosite niciodată în locul literelor, iar alte şapte pentru că în pronunţie le sunt corespondente alte litere cu acelaşi sunet”.

Despre manualul lui Ștefan Margela, Paul Mihail menționa că „a plasat învățământul din Basarabia la nivel cu cel din Țările Române”.

 

TIPOGRAFI VIENEZI, CARE AU TIPĂRIT ÎN LIMBA ROMÂNĂ

VienaActivitatea tipografică în Viena începe la 1482. Peste 3 secole printre tipografii existenți se numără și Iosif Kurzböck (1736-1792), tipograful oficial pentru limba română. Ştefan Novacovici un alt remarcabil tipograf vienez datorită abilităților sale, a intrat în posesia tipografiei lui Kurzböck, după moartea celui din urmă. Novacovici, deși avea permisiunea de a tipări cărți pentru 15 ani,  a tipărit doar o scurtă perioadă de timp.  „Adunarea Cazanilor…” (1793)  tradusă din limba sârbă, după cum se spune în Introducere şi „cu blagoslovenia arhiepiscopului şi mitropolitului Karloveţului”, este penultima carte în limba română tipărită la Viena, deoarece în 1795 Novacovici va vinde tipografia, la scurt timp, la Buda,  pentru a completa atelierul tipografic din din capitala ungară.

BIJUTERII GRAFICE ALE TIPARULUI ROMÂNESC

2a „Slujebnicul arhieresc al Mitropolitului Ștefan al Ungrovlahiei“, ediție facsimilată după manuscrisul românesc nr. 1790 din colecțiile Bibliotecii Academiei Române, a completat de curând colecțiile Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova.

Mitropolitul Ștefan I al Ungrovlahiei (n. – d. 25 aprilie 1668) a păstorit peste biserica ortodoxă din Țara Românească mai întâi intre anii 1648 și 1653 și apoi între anii  1655 – 1668. A fost cel care l-a sprijinit pe domnitorul Matei Basarab să introducă limba română în biserică și s-a îngrijit de tipărirea cărților de cult. Este primul mitropolit care a rostit în română Crezul „în auzul Domnului Ţării, a boerilor şi mulţimii nu numai credinţa statornică a Bisericii ortodoxe, dar şi isbânda sigură a limbii străbune„.

Manuscrisul lucrat între 1652— 1658, cuprinde rânduiala slujbelor bisericeşti la care este obligatorie prezenţa arhiereului. Este cel mai vechi Slujebnic din cultura română, scris în trei limbi: slavonă, greacă şi română și ilustrat cu miniaturi, majuscule, frontispicii în culori şi aur. În acest Slujebnic găsim cea mai veche reprezentare a „Mântuitorului Hristos şi rodul viţei-de-vie”.

Potrivit cercetătorilor, la baza  textelor din  ms.  1790 se află Liturghierul  slavon editat de Petru Movilă în anul 1629 la Kiev. Lucrarea este remarcabilă și prin faptul că conține o rugăciune specială, folosită la încoronarea domnitorului Mihnea al III-lea. Necătând la faptul că nu se cunoaşte numele caligrafului sau al miniaturistului, preotul  dr. Teodor Bodoga afirma că manuscrisul este un adevărat „manual de iconografie liturgică„.

Mărturii ilustrate a ororilor din GULAG

La 6 iulie 1949 în Basarabia s-a înfăptuit cel de-al doilea val de deportări, conform hotărârii nr. 509, emisă de Consiliul de Miniştri al R.S.S. Moldoveneşti, la 28 iunie 1949. Conform acesteia, urmau a fi deportate familiile „chiaburilor, a foştilor moşieri, a marilor proprietari, a complicilor cotropitorilor germani, a persoanelor care au colaborat cu organele poliţiei româno-germane, a membrilor organizaţiilor şi partidelor profesioniste, albgardiste, a membrilor sectelor ilegale”. Operațiunea din 1949 a fost denumită conspirativ „ЮГ”, catalogată ulterior drept “cea mai mare deportare a populației basarabene”.

Printre materialele istorice care ilustrează cu lux de amănunte fenomenul deportărilor sunt și lucrările Eufrosiniei Kersnovskaia, rusoaică de origine dar refugiată cu familia în 1920 în Basarabia.  Rusoaică sufletește, i-a întâmpinat pe sovietici, „cu optimism”, însă fidelitatea față de noul regim nu a salvat-o. La 13 iunie 1941, a fost deportată în Siberia pentru că făcea parte din clasa „moșierească”.

Kersnosvskaia a fost deportată în  regiunea Novosibirsk. În primăvara lui 1942, a fugit din surghiun, ca să nu moară în față călăului său. Jumătate de an a rătăcit prin taiga.A fost arestată în august 1942, în regiunea Altai, și condamnată la zece ani de lagăr.

A supraviețuit calvarului și a ieșit în libertate în 1952. A revenit la Soroca în 1957, unde a  aflat că mama sa trăiește în România și a început să îi trimită scrisori ca să obțină o invitație pentru ea și să se stabilească împreună la Esentuki.

gulac4La Esentuki, la îndemnul mamei Eufrosina Kersnovskaia și-a scris și a ilustrat memoriile din GULAG, între 1964 și 1968, în cele 12 caiete-jurnale. Manuscrisul acestora are 2200 de pagini, conținând peste 700 de desene. În 1968, prietenii i-au tipărit  amintirile în ediție samizdat, imprimând imaginile pe verso foilor. Fragmente din lucrare au fost publicate pentru prima dată în revistele „Ogoniok” și „Znamia”  în 1990, precum și în „The Observer” . Ulterior au urmat traducerile în limba germană și franceză. În 2001, cele 6 volume au fost publicate în Rusia. În amintirile sale, Kersnovskaia povestește despre viața din Odessa și Basarabia, calvarul exilului, despre viața și lupta în sistemul GULAG.

Memoriile sale sunt cea mai expresivă mărturie a ororilor prin care au trecut oamenii în GULAG. Datorită acestei lucrări  a fost supranumită „Soljenițîn al Basarabiei”.