Arhive

Simbioză între trecut și prezent

Din tezaurul istoric fac parte și simbolurile heraldice. Stema unită a Moldovei și Valahiei apare în actele domnești în secolul XVIII, cel mai des în perioada domniilor a familiilor Mavrocordat, Racoviță și Ghica, reprezentanții cărora erau numiți ”gloria românilor Daciei”.

În cărțile religioase apărute în perioada respectivă, atît în Moldova cît și în Valahia, este atestată diverse înterpretări a stemei unite. În Moldova pentru prima dată stema unită apare pe un Triod, tipărit la Iași în 1747 de primul tipograf particular Duca Sotirovici.

Stema este alcătuită dintr-un scut oval. În partea dreaptă este plasată acvila cruciată cu aripile desfăcute, cu privirea spre stînga, alături bourul simplu, cu coarnele curbate înăuntru. Scutul este timbrat de o coroană închisă, plasată pe vrejuri vegetale, pe lateral însemnele puterii : spada și buzduganul. Partea inferioară a scutului este rotunjit după factura europeană și susținut de doi lei, cu cozile trecute între picoare. Conform surselor medievale leul a fost simbolul Daciei.

Aceste simboluri au fost folosite și de alți domnitori care pe parcursul istoriei frămîntate a Țărilor Românești, avînd unica doriță, cea de a insufla încredere și convingere în ființa națională unică.

Anunțuri

”Limba noastră” – o 100 de ani de nemurire!

Părintele limbii noaste și geniul acestui meleag…”

                                                                                                                        (Dumitru Matcovschi)

Alexei Mateevici, născut în 1888 la Căinari, este unul din cei mai reprezentativi scriitori basarabeni.  Primele studii le-a realizat la Zaim, în școala primară, unde se familiarizează cu folclorul autentic. În 1897 este înscris la școala teologică din Chișinău, pe care a absolvit-o în 1902. În 1902 – 1910 își face studiile la seminarul teologic din Chișinău. În 1910 face cunoștință cu viitorul sculptor Alexandru Plămădeală (1888 – 1940), care studia la seminar în aceiași perioadă. După absolvirea seminarului își urmează studiile la Academia Teologică din Kiev (1910 – 1914). Se căsătorește cu Teodosia Novițcaia în 1914, care i-a dăruit o fiică – Nina.

După absolvirea Academiei, în 1914 revine la Chişinău şi este numit profesor de limbă greacă şi teologie la Seminarul Teologic. Între 1915-1917 este preot militar pe Frontul galiţian, apoi pe Frontul român în Primul Război Mondial. A fost membru al Socităţii Bisericeşti de istorie şi arheologie din Basarabia.

Debutul literar îl face în 1906, cu publicarea a 3 traduceri din Anton Cehov: ”Vorba lungă”, ”Primejdia. Povestea unui cărăuș” și ”Prădătorii”, toate publicate în ”Basarabia”, Nr. 36, 40 și 42. Tot în acest ziar apar și alte articole precum : ”Lupta moldovenilor pentru drepturi” (Nr. 49), ”Ce ne trebuie nouă” (Nr. 53), ”Obiceiurile și rînduielile nunții la moldovenii basarabeni” (Nr. 51, 55, 57), schița ”Toamna” – unica povestire, etc.

La un an de la debut, în 1907, apar primele poezii ”Cîntecul zorilor”, ”Țăranii”, ”Eu cînt”, Țara”. Primul studiu istoric a apărut în revista ”Luminătorul”(Nr. 8, 9, 10,11) din 1913, dedicat mitropolitului Gavriil Bănulescu Bodoni. La 17 iunie 1917 plăznuiește capodopera sa, poezia ”Limba noastră” – cel mai frumos pateric, imn închinat limbei moldovenești. Lansarea oficială a versurilor a avut loc la deschiderea cursurilor de învățători, organizate în Chișinău, la 18 iunie 1917. La 21 iunie al aceluiași an, versurile au fost publicate în ziarul ”Cuvînt moldovenesc”. La 26 august același ani, se stinge din viață, măcinat de incurabila boală, la spitalul Nr. 1 din Chișinău. 

 

 

În 1934 la mormîntul său de la cimitirul Armenesc, prietenul din studenție sculptorul Alexandru Plămădeală, i-a ridicat un bust frumos.

La 22 iulie 1995, deputații din Parlamentul Republicii Moldova au aprobat strofele 1, 2, 5, 8 și 12 ale poeziei „Limba noastră” drept imn oficial al Republicii Moldova. Muzica îi aparține lui Alexandru Cristea.

Originalitate și inedit din veacurile de altă dată

Biblia va proteja casa ta de dezastru. În cazul cînd nu ai bani pentru a cumpăra toată Biblia, să ai cel puțin o pagină din ea.     Sf. Ioan Gură de Aur.

 

Un rol important în dezvoltarea spirituală a omenirii au avut-o cărțile sacre încă din cele mai vechi timpuri. De-a lungul timpului cărțile sfinte sau transformat în adevărate opere de artă. Pentru a pune în evidență măreția cuvintelor sfinte, Evangheliile erau ”îmbrăcate” în  cele mai nobile metale și decorate cu pietre prețioase, iar pentru a atrage cugetul cititorilor asupra canoanelor sfinte, textele erau înfrumusețate cu o tehnică aparte, specială.

Aurul simbolizează lumina dumnezeiască, iar argintul – pocăința și curățenia sufletului. Chiar dacă erau utilizate și alte tipuri de metale, obligatoriu aveau în compoziția lor aur și argint.

Simbolica semnificativă pentru Evanghelii a fost stabilită în secolul al XIV-lea, avînd drept prototip iconografia bizantină. Pe coperta superioară în centru se regăsește ”Răstignirea”, ”Învierea Domnului”, ”Pogorîrea în iad”sau ”Mântuitorul pe tron”, iar în colțuri – imaginile celor patru Evangheliști, în ancadramente ovale fitomorfe, reliefate și bogat ornamentate. Cel mai adesea Evangheliștii au pe genunchi caiete dar nu papirusuri iar pe mese se văd călimări și foi. Coperta inferioară este pusă pe piciorușe, iar pe lateral se regăsesc închizătorile.

În fondurile Bibliotecii Naționale regăsesc un număr impunător de Evanghelii, adevărate opere de artă a ofervăriei, originale și inedite, realizate în cele mai renumite centre tipografice, începînd cu secolul al 17-lea care de curînd se găsesc în acces deschis și pot fi accesate de pe adresa http://www.moldavica.bnrm.md/biblielmo?site=localhost&a=p&p=about&c=carti&l=ro&w=utf-8 

 

Gravura ecleziastică

Ilustrarea cărților bisericești reprezintă un capitol aparte în domeniul artei și tiparului dar și al istoriei culturii. Vechile tipărituri ascund printre filele lor gravuri originale care după tehnica lor de realizare ap putea sta alături de cele ale lui A. Durer, ș.a.  Pe teritoriul Moldovei mănăstirile au fost primele ”focare” de iluminare culturală. Unul din lăcașurile care a lăsat o aprentă în domeniul artei tipografice a fost Mănăstirea Neamț. Călugării din această ”lavră” duhovnicească au realizat adevărate opere de arte. Clișeile utilizate la ornamentarea  și înfrumusețarea cărților erau executate de însări călugării erudiți. Din păcate multe gravuri ale cărților scrise la Mănăstirea Neamț rămîn a fi anonime, lucru care poate fi argumentat prin faptul că truda și sîrguința cu care au fost realizate sunt rezultate ale canonului de ascultare. Imaginile sunt foarte reprezentative pentru textul pe care îl însoțesc, iar chipurile umane sunt realizate în conformitate cu canonul iconografic.

Cel mai deseamă miniaturist și caligraf de la Mănăstirea Neamț este considerat Gavriil Uric, operele căruia se regăsesc  astăzi ”împrăștiate” prin cele mai renumite muzee și biblioteci din Rusia și Europa. De asemenea sau evidențiat și călugării Gervasie, Teofan, Gherontie, Cleopa, etc.

În patrimoniul de carte veche și rară al Bibliotecii Naționale se regăsesc exemplare ce provin din Mănăstirea Neamț.  Printre acestea Scara Cuviosului părintelui nostru Ioan, 1814. Clișeile gravurilor pentru această lucrare au fost realizate special din lemn de păr. Titlul este foaste sugestiv la fel și gravura Scara care reprezintă 30 de trepte simbolizînd cei 30 ani pămîntești ai Domnului Iisus Hristos. În fruntea cetei monahale se află Sf. Ioan, ținînd ruloul cu inscripția Suiți-vă. În plan secund poate fi observată mănăstirea Sinai iar sus la capătul scării Iisus Hristos primește pe cei biruitori. Gravura nemțeană a fost aplicată în cărțile religioase pînă în 1874. Cea mai fructuasă perioadă a tipografiei de la Mănăstirea Neamț a fost  între anii 1808 și 1830  cînd au fost tipărite 35.700 de cărți.

În cadrul serviciului Carte veche și rară al Bibliotecii Naționale este organizată expoziția Gravura ecleziastică. Doritorii și utilizatorii pot admira cărţile vechi liturgice, care evidenţiază principalele momente din istoria ornamenticii româneşti vechi, diferitele tipuri de pagină, frontispicii, litere iniţiale ornate,  vignete  care se regăsesc în foile de titlu sau la finalul tipăriturii.