Arhive

Biblia lui Clain

Cea de-a doua traducere a Bibliei în limba română a fost publicată la Blaj, în 1795, la un interval de 30 de ani de la apariția primei Biblie în limba română (1688). De traducerea textului s-a ocupat Samuil Micu Clain, pornind de la textul grecesc al Septugintei din ediția Franker, realizată de elenistul olandez Lambert Bos în 1709.

    Această nouă traducere a fost folosită nu numai de Biserica Greco-Catolică din Transilvania, dar și de Biserica Ortodoxă. Anume ediția de la Blaj va sta la baza Bibliei realizată în 1819, la Sankt Petersburg, care se adresa românilor basarabeni.

   În anul 2000, la inițiativa episcopului Virgil Berechea, Biblia lui Samuil Micu a fost republicată, într-o ediție jubiliară scoasă la Tipografia Vaticană din Roma, cu binecuvântarea  Î. P. S. Lucian Mureșan, Mitropolitul Bisericii Române Unite. Realizată de un grup de istorici și filologi clujeni, condus de Ioan Chindiș (coordonare editorială) și Eugen Pavel (coordonare filologică), noua ediție diplomatică cuprinde, în partea stângă, reproducerea anastatică a textului cu caractere chirilice, iar în partea dreaptă, transcrierea interpretativă a acestuia cu litere latine. Din textul Precuvântării se înțelege lesne că ediţia a fost realizată sub înaltul patronaj al P. S. Virgil Bercea, episcopul Eparhiei Române Unite de Oradea, şi sub egida ştiinţifică a Academiei Române, a Institutului de Istorie din Cluj-Napoca,  dar şi a Mitropoliei Române Unite de Alba Iulia şi Făgăraş.

    Este un volum impunător (370 mm x 240 mm) de 2624 de pagini, care a stârnit admirația Papei Ioan Paul al II-lea, lansată oficial la 31 mai în 2001, la Vatican. Ulterior lucrarea a fost distinsă cu Premiul „Timotei Cipariu” al  Academiei Române.

La 13 mai, sau împlinit  împlinit 275 ani de la trecerea în nefiinţă a corifeului  Şcolii Ardelene, ilustru teolog greco-catolic, istoric, filolog, lexicograf şi filosof iluminist Samuil Micu Clain, autorul celei de-a doua ediție a Bibliei în limba română.

BIBLIA – MONUMENTUL SUPREM AL CIVILIZAȚIEI

biblia afisSecția Carte veche și rară Vă invită să vizitați expoziția cu genericul  Biblia – monumentul suprem al civilizației organizată în spațiul expozițional al secției.

Pentru prima oară aveți ocazia să admirați diverse exemplare a Sfintei Scripturi  care reprezintă credința și trăirea creștină, inspirată de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.

Expoziția cuprinde peste 50 de exponate relevante precum: Biblii vechi în diverse limbi, prima Biblie în limba română tipărită la București în 1688 (ediție facsimilă); Sfânta Scriptură tradusă de pe textul grecesc al Septuagintei, confruntat cu cel ebraic și tipărită în 1936 la București; Biblia în limba română tipărită la Sankt Peterburg de către Societatea Biblică, în 1819.

De asemenea puteți vedea unul din cele mai vechi texte evanghelice scris cu alfabet glagolic. Este vorba de Evanghelia Assemani, datată cu secolul al XI-lea, dar descoperită la Ierusalim doar în 1736 de către directorul bibliotecii Vaticanului Iosif Assemani.

Impresionează și gravurile din Biblia lui Vasile Coreni, unul din renumiții gravori de origine belorusă, care a realizat prima Biblie ilustrată din Rusia, în secolul al XVII-lea.

Veți descoperi și alte lucruri fascinante despre Cartea Cărților, chipurile sfinților care au propoveduit Cuvântul lui Dumnezeu în lume, scene biblice din Vechiul și Noul Testament, dar și abordări filosofice privind rolul și importanța Bibliei pentru umanitate.

Expoziția este organizată în contextul declarării anului 2020 că fiind „Anul Bibliei”, pentru a promova și răspândi la nivel global Cuvântului lui Dumnezeu.

PROPAGAREA CULTURII NAŢIONALE ÎN BASARABIA

Universitatea Populara din Chisinau , 1922 - 1925 , Chisinau ...Un grup de intelectuali basarabeni, printre care P. Halippa, Şt. Ciobanu, I. Pelivan, P. Erhan, E. Alistar, N. Alexandri   au creat în ajunul Marii Uniri, la 18 februarie 1918,  Universitatea  Populară din Chişinău. Această instituţie și-a avut sediul în renumita Casă Eparhială, iar scopul primordial al acesteia era după spusele lui Pan Halipa : „ redeşteptarea şi luminarea minţii poporului…”

La înfiinţarea Universităţii Populare din Chişinău, alături de basarabeni, şi-au adus contribuţia şi reprezentanţi de vază din alte provincii româneşti. Ca de exemplu Onisifor Ghibu a contribuit  la fondarea bibliotecii Universităţii. Datorită lui și centrelor culturale din Ţară, în special Universitatea din Iaşi şi Academia Română, către sfârşitul anului 1921 biblioteca avea deja 14470 de cărţi, dintre care 10870 volume în limba română, 3000 în limba rusă, 300 în franceză şi 300 în germană.

Principala formă de activitate a Universităţii era organizarea de cursuri pentru masele largi. Printre promotorii culturii româneşti din Basarabia a fost  și  Iustin Frățiman care nu  doar că a ținut cursul ”Istoria bisericii româneşti” în cadrul Universității dar a mai deschis și primul Muzeu National din Basarabia, dar crează și conduce și Societatea istorico-literară din Chişinău.

Universitatea Populară din Chişinău a fost un focar de primă importanţă al vieţii spirituale în Basarabia interbelică.

CHIȘINĂUL VĂZUT DE NICOLAE IORGA

IorgaNicolae Iorga, în activitatea sa de publicist, conferenţiar universitar a atras atenția și asupra  Basarabiei cu toată istoria ei zbuciumată. O lucrare reprezentativă în acest sens este „Neamul românesc în Basarabia” în care regăsim o serie de date şi informaţii inedite deosebit de interesante despre localităţi, evenimente şi personalităţi basarabene.

Printre relatările valoroase sunt impresiile autorului despre orașul Chișinău, în urma vizitei sale din 1906  în capitala Basarabiei.  Din spusele lui Nicolae Iorga orașul Chișinău la începutul secolului XX este cuprins de procesul de modernizare: „Multe clădiri publice măreţe. Tribunal, palat al guvernului, două gimnazii de băieţi, gimnaziu de fete, şcoala eparchială de fete, urcată sus cu o cupolă de biserică, în drum spre gară, orfelinat al nobililor, club al nobilimii, fundaţia bătrânului Balş, mort acum vreo cincisprezece ani, muzeu, care se clădeşte în stil maur cu brâul de smalţ… Ghiceşti o temniţă după acele împrejmuiri totdeauna închise, după acele uşi lăcătuite, după acele fereşti moarte. Pare că acea pajure de sus stă să-şi înfigă ghearele şi în inima ta. Ceea ce s-ar potrivi aiurea, în oraşe mari, deopotrivă de monumentale şi curate, uimeşte şi înspăimântă aici mai mult decât câştigă…”.

Nicolae Iorga ne mai relatează și despre numărul impresionant al localurilor comerciale existente în oraşul Chişinău în perioada respective și care erau concentrate în partea centrală a oraşului, acolo unde exista principala piaţă de desfacere a mărfurilor: „Dăm o raită chiar atunci seara prin centru, unde prăvăliile cele mari nu s-au închis încă. Argintăriile sunt foarte bogate, un evreu din Otaci, pe Nistru, care poartă numele rusesc de Ataţchi, vinde frumoase coloane de plăci de argint lucrate mai mult sau mai puţin în Caucaz, dar care poartă hanghere şi litere care amintesc această ţară. Caucaziene mai vreau să fie mânere de umbrele, condeie şi câte altele. Dacă arată cineva îndoieli asupra adevărului şi a preţului, Ataţchi se jură în tot felul şi se arată gata să plătească sute şi mii de ruble, dacă a minţit. Vinde şi în România, la Iaşi, altor evrei, schimbă bani austriaci foarte bucuros şi se pricepe a-şi scoate la sfârşit tot preţul lui. Vorbeşte binişor româneşte şi e un tip interesant”.

Aceste relatări ale timpului sunt o pagină importantă în reconstituirea imaginii Chișinăului de la începutul secolului XX.