Patrimoniul cartografic al Bibliotecii Naționale

În evoluția sa istorică,  cartografia a surprins, a prelucrat și a transmis (prin diverse tehnici instrumentale), modele și viziuni asupra naturii și a relațiilor sociale. De-a lungul timpului, nevoia de orientare i-a determinat pe călători să realizeze planuri, hărţi sau jurnale de călătorie cu detalii despre popoare, state, localităţi, cursuri de apă şi diferite forme de relief. Harta impulsionează ființa umană de a ști, a cunoaște adevărul. A exista pe hartă înseamnă bucuria și mîndria identității, cursul firesc al existenței și afitmării ca națiune. Harta reprezintă triumful uman și îndrăzneala spiritului care influențează cursul istoriei. Hărțile vechi reprezintă experiențile anterioare și împărășite generațiilor posterioare. Scopul primelor hărți era de a delimita zonele maritime de cele continentale. Pînă în secolul al XVIII-lea hărțile erau considerate adevărate opere de arte datorită aspectului estetic exprimat prin varii formule grafice și heraldice.

În patrimoniul cartografic gestionat de Biblioteca Națională a Republicii Moldova, se regăsesc hărți datate din perioada secolelor XVI-XIX, care ilustrează atât cursul Dunării, cât şi evoluţia graniţelor Moldovei în această perioadă. Hărțile de față fac parte din patrimoniul naţional prin valoarea lor istorică, simbolică, ştiinţifică şi artistică. Deasemenea  reprezintă o sursă de documentare şi cercetare care îşi păstrează nu doar valoarea ştiinţifică, dar şi artistică, indiferent de timpul realizării lor.

În aceste hărți, Basarabia apare ca teritoriu  situat între gurile râurilor Nistru și Dunăre, și nu cum au speculat diplomații ruși la începutul secolului al XIX-lea că ar fi vorba de întreg teritoriu dintre Prut și Nistru. În hărțile din sec. XV-XVI, putem găsi pomenirea orașului Orhei, care era numit de cartografii germani Oryhow sau Orichow, iar francezii îi spuneau Oriou. De asemenea, cam în acealași timp, pe hărțile europene se regăsește târgul Lăpușna.

Printre cele mai reprezentative hărți sunte cele ale lui Abraham Orterlius (1527 – 1598) – cartograf și geograf flamand, creator al primului atlas geografic modern; Gerard Mercator (1512-1594)  – cartograf, geograf și matematician flamand de renume în epoca Renașterii,  a realizat în anul 1562  prima hartă a Europei și Jacob Castaldi (1500? -1566) astronom și cartograf italian.

 

Daciarum, Moessiarum: que vetus description.  Anvers, cca 1595.

Hartă gravată în aramă, cuprinde populația Daciei și  cursul drept al Dunării, populat de geto-daci. În partea stîngă jos apar denumirea veche a localităților dacice dar și a munților. Este prima hartă în care se regăsește plasarea geografică a rîului Sergetica, care potrivit surselor informaționale ale autorilor antici, este locul unde Decebal și-a îngropat comoara. În partea se sus dreapta se află o dedicație în care este consemnat Abraham Ortelius ca bibliotecar la curtea ducelui de Bavaria. În partea de jos se regăsesc 4 versuri semnate de Ovidiu în care sunt premărite vitejia geților.

 

Turcici Imperii Descriptio. Anvers, 1570.

Hartă gravată în aramă, reprezintă întinderea imperiului turc. În partea dreaptă sus se regăsește menționată Moldova cu tîrgul Lăpușna.

 

 

 

 

 

 

 

 

Romaniae (quae olim Thrachia dicta) Vicinarumqe regionum, uti Bulgariae, Walachiae, Syrfiae, etc. Anvers, cca 1584.

Harta spațiului sud-est european unde Moldova și Țara Românească apar în întregime. Pe hartă se regăsesc denumiri vechi bizantine precum olim Thracia dicta, care la momentul realizării hărții nu mai existau deja decît în conștiința oamenilor. Jacob Castaldi este renumit și prin faptul că a corectat hărțile lui Ptolomeu.

 

 

Walachia, Serbia, Bulgaria, Romania. Amsterdam, 1606.

Hartă în care se regăsește sudul Moldovei – Bugeacul .

 

 

 

 

 

 

 

 

O hartă cu totul deosebită este ”Река времени” care ilustrează evoluția popoarelor de la Adam și Eva, principalele invenții și personalitățile care au marcat mersul istoriei în timp. În lista persoanelor ilustre este înscris și numele lui Dimitrie Cantemir, faimosul domnitor moldovean.

 

Reclame

Simbioză între trecut și prezent

Din tezaurul istoric fac parte și simbolurile heraldice. Stema unită a Moldovei și Valahiei apare în actele domnești în secolul XVIII, cel mai des în perioada domniilor a familiilor Mavrocordat, Racoviță și Ghica, reprezentanții cărora erau numiți ”gloria românilor Daciei”.

În cărțile religioase apărute în perioada respectivă, atît în Moldova cît și în Valahia, este atestată diverse înterpretări a stemei unite. În Moldova pentru prima dată stema unită apare pe un Triod, tipărit la Iași în 1747 de primul tipograf particular Duca Sotirovici.

Stema este alcătuită dintr-un scut oval. În partea dreaptă este plasată acvila cruciată cu aripile desfăcute, cu privirea spre stînga, alături bourul simplu, cu coarnele curbate înăuntru. Scutul este timbrat de o coroană închisă, plasată pe vrejuri vegetale, pe lateral însemnele puterii : spada și buzduganul. Partea inferioară a scutului este rotunjit după factura europeană și susținut de doi lei, cu cozile trecute între picoare. Conform surselor medievale leul a fost simbolul Daciei.

Aceste simboluri au fost folosite și de alți domnitori care pe parcursul istoriei frămîntate a Țărilor Românești, avînd unica doriță, cea de a insufla încredere și convingere în ființa națională unică.

”Limba noastră” – o 100 de ani de nemurire!

Părintele limbii noaste și geniul acestui meleag…”

                                                                                                                        (Dumitru Matcovschi)

Alexei Mateevici, născut în 1888 la Căinari, este unul din cei mai reprezentativi scriitori basarabeni.  Primele studii le-a realizat la Zaim, în școala primară, unde se familiarizează cu folclorul autentic. În 1897 este înscris la școala teologică din Chișinău, pe care a absolvit-o în 1902. În 1902 – 1910 își face studiile la seminarul teologic din Chișinău. În 1910 face cunoștință cu viitorul sculptor Alexandru Plămădeală (1888 – 1940), care studia la seminar în aceiași perioadă. După absolvirea seminarului își urmează studiile la Academia Teologică din Kiev (1910 – 1914). Se căsătorește cu Teodosia Novițcaia în 1914, care i-a dăruit o fiică – Nina.

După absolvirea Academiei, în 1914 revine la Chişinău şi este numit profesor de limbă greacă şi teologie la Seminarul Teologic. Între 1915-1917 este preot militar pe Frontul galiţian, apoi pe Frontul român în Primul Război Mondial. A fost membru al Socităţii Bisericeşti de istorie şi arheologie din Basarabia.

Debutul literar îl face în 1906, cu publicarea a 3 traduceri din Anton Cehov: ”Vorba lungă”, ”Primejdia. Povestea unui cărăuș” și ”Prădătorii”, toate publicate în ”Basarabia”, Nr. 36, 40 și 42. Tot în acest ziar apar și alte articole precum : ”Lupta moldovenilor pentru drepturi” (Nr. 49), ”Ce ne trebuie nouă” (Nr. 53), ”Obiceiurile și rînduielile nunții la moldovenii basarabeni” (Nr. 51, 55, 57), schița ”Toamna” – unica povestire, etc.

La un an de la debut, în 1907, apar primele poezii ”Cîntecul zorilor”, ”Țăranii”, ”Eu cînt”, Țara”. Primul studiu istoric a apărut în revista ”Luminătorul”(Nr. 8, 9, 10,11) din 1913, dedicat mitropolitului Gavriil Bănulescu Bodoni. La 17 iunie 1917 plăznuiește capodopera sa, poezia ”Limba noastră” – cel mai frumos pateric, imn închinat limbei moldovenești. Lansarea oficială a versurilor a avut loc la deschiderea cursurilor de învățători, organizate în Chișinău, la 18 iunie 1917. La 21 iunie al aceluiași an, versurile au fost publicate în ziarul ”Cuvînt moldovenesc”. La 26 august același ani, se stinge din viață, măcinat de incurabila boală, la spitalul Nr. 1 din Chișinău. 

 

 

În 1934 la mormîntul său de la cimitirul Armenesc, prietenul din studenție sculptorul Alexandru Plămădeală, i-a ridicat un bust frumos.

La 22 iulie 1995, deputații din Parlamentul Republicii Moldova au aprobat strofele 1, 2, 5, 8 și 12 ale poeziei „Limba noastră” drept imn oficial al Republicii Moldova. Muzica îi aparține lui Alexandru Cristea.

Originalitate și inedit din veacurile de altă dată

Biblia va proteja casa ta de dezastru. În cazul cînd nu ai bani pentru a cumpăra toată Biblia, să ai cel puțin o pagină din ea.     Sf. Ioan Gură de Aur.

 

Un rol important în dezvoltarea spirituală a omenirii au avut-o cărțile sacre încă din cele mai vechi timpuri. De-a lungul timpului cărțile sfinte sau transformat în adevărate opere de artă. Pentru a pune în evidență măreția cuvintelor sfinte, Evangheliile erau ”îmbrăcate” în  cele mai nobile metale și decorate cu pietre prețioase, iar pentru a atrage cugetul cititorilor asupra canoanelor sfinte, textele erau înfrumusețate cu o tehnică aparte, specială.

Aurul simbolizează lumina dumnezeiască, iar argintul – pocăința și curățenia sufletului. Chiar dacă erau utilizate și alte tipuri de metale, obligatoriu aveau în compoziția lor aur și argint.

Simbolica semnificativă pentru Evanghelii a fost stabilită în secolul al XIV-lea, avînd drept prototip iconografia bizantină. Pe coperta superioară în centru se regăsește ”Răstignirea”, ”Învierea Domnului”, ”Pogorîrea în iad”sau ”Mântuitorul pe tron”, iar în colțuri – imaginile celor patru Evangheliști, în ancadramente ovale fitomorfe, reliefate și bogat ornamentate. Cel mai adesea Evangheliștii au pe genunchi caiete dar nu papirusuri iar pe mese se văd călimări și foi. Coperta inferioară este pusă pe piciorușe, iar pe lateral se regăsesc închizătorile.

În fondurile Bibliotecii Naționale regăsesc un număr impunător de Evanghelii, adevărate opere de artă a ofervăriei, originale și inedite, realizate în cele mai renumite centre tipografice, începînd cu secolul al 17-lea care de curînd se găsesc în acces deschis și pot fi accesate de pe adresa http://www.moldavica.bnrm.md/biblielmo?site=localhost&a=p&p=about&c=carti&l=ro&w=utf-8