Arhive etichetă | Biblioteca Naţională a Republicii Moldova

Istoria emoticon-ului

Emoticon-ul sau altfel spus Emoji se consideră a fi de origine japoneză creat pentru telefoanele mobile de un angajat al companiei de comunicații DoCoMo în anul 1998. A fost conceput pentru înlocui într-o formă scurtă și laconică frazele lungi de politețe și expresiile frecvente. Sensul ”emoji” reprezintă caracter-imagine, o față zîmbitoare, tristă sau nervoasă, folosită din plin de rețelele de socializare.  În 2017 un cercetător slovac a deplasat cu mult în urmă data apariției primului emoticon. Răsfoind paginile unui manuscris din Arhivele de Stat din Trencin, a descoperit cel mai vechi emoticon într-un document juridic datat cu anul 1635, emis de un notar slovac și anume Jan Ladislaides. Pînă la acest an, cel mai vechi emoticon era considerat cel al poetului englez Robert Henrrick din poemul său ”Fortune” din 1648.

Doctorul în istorie Marius Tărîță în anexele tezei de doctor cu titlul ”Cultura religioasă slavă scrisă în Ţările Române în secolul al XV-lea” (2009), aduce exemple ilustrate ale mostrelor de scriere slavo-română care sunt însoțite la fel de emotionale, datate cu secolul al XV-lea!, identificate de autor în manuscrisele ce se află depozitate în Arhiva Națională din Chișinău. Autorul necunoscut a desenat cu penița în partea de jos a paginii manuscrisului , o figură arhaică reprezentată doar prin gura zîmbitoare și ochi. În urma acestor constatări putem cu certitudine afirma că cel mai vechi emoticon este de origine slavo-română și mai vechi decît cel slovac cu aproape un secol.

Reclame

Urmele bibliotecii lui Ivan cel Groaznic

Colecția de manuscrise faximile din cadrul secției Carte veche și rară a Bibliotecii Naționale, a fost completată de curînd, cu 2 volume, a remarcabilei și unice în felul său lucrări ”Codicele împărătesc ilustrat”, (secolul XVI), prin generozitatea dlui Alexandru Magola, cercetătorul științific, al Institutului Patrimoniului Cultural al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. ”Codicele împărătesc ilustrat”  a fost creată în secolul al XVI-lea, doar într-un singur exemplar! din ordinul țarului rus Ivan al IV-lea, supranumit cel Groaznic (1530 – 1584), pentru instruirea copiilor săi. Volumul inițial era de aproximativ 10 mii de foi, ilustrate cu mai mult de 17 mii gravuri, care ocupa vizual aproximativ 2/3 din volumul total al monumentalei opere și cîntărea cca 16 kg. Desenele-miniaturi (peisaje istorice, lupte și viața cotidiană) ilustrează amănunțit evenimente din istorie. În baza lor, cititorii pot face cunoștință cu portul din  antichitate, armura militară, veșmintele bisericești, armele, uneltele, obiectele de uz casnic, etc. La realizarea Codului și-a adus contribuția cea mai remarcabilă figură a timpului său – Makarie, Mitropolitul Moscovei și al întregii Rusii, cel care la inițiat pe țar în tainele ortodoxiei. Deasemenea au fost antrenați cei mai buni 15 scribi și 10 pictori ai timpului. Cercetătorii consideră că eminenta lucrare ar fi făcut parte din enigmatica bibliotecă al lui Ivan cel Groaznic, cunoscută ca „Liberey”, de la latinescul „liber” — carte, care potrivit surselor, era alcătuită din colecţii legendare de cărţi şi documente, însă pierdută în timp. La finalul ultimului volum se regăsește o inscripție olografă, pe care specialiștii o atribuie însăși renumitului țar.

În istoria scrierilor medievale universale nu există un alt document similar atât ca volum cât  și ca perioada cronologică pe care o cuprinde. Documentul reflectă  istorii sacre, ebraice și antice grecești, narațiuni despre războiul troian și Alexandru cel Mare, fragmente despre istoria imperiilor romane și bizantine, precum și cronica celor mai importante evenimente din Rusia, ce sau desfășurat timp de patru secole și jumătate, în perioada anilor 1114 și 1567. Ulterior, în secolele XVII-XVIII, monumentala operă a avut o soartă tragică, fiind dispersată pe bucăți ce-au ajuns în colecții private. În secolul XIX a fost recuperată și se păstrează pînă astăzi  în diverse instituții de cultură printre care : Biblioteca Academiei de Științe (Sankt Petersburg); Biblioteca Națională Rusă (Sankt Petersburg); Muzeul de Stat de Istorie (Moscova).

Patrimoniul cartografic al Bibliotecii Naționale

În evoluția sa istorică,  cartografia a surprins, a prelucrat și a transmis (prin diverse tehnici instrumentale), modele și viziuni asupra naturii și a relațiilor sociale. De-a lungul timpului, nevoia de orientare i-a determinat pe călători să realizeze planuri, hărţi sau jurnale de călătorie cu detalii despre popoare, state, localităţi, cursuri de apă şi diferite forme de relief. Harta impulsionează ființa umană de a ști, a cunoaște adevărul. A exista pe hartă înseamnă bucuria și mîndria identității, cursul firesc al existenței și afitmării ca națiune. Harta reprezintă triumful uman și îndrăzneala spiritului care influențează cursul istoriei. Hărțile vechi reprezintă experiențile anterioare și împărășite generațiilor posterioare. Scopul primelor hărți era de a delimita zonele maritime de cele continentale. Pînă în secolul al XVIII-lea hărțile erau considerate adevărate opere de arte datorită aspectului estetic exprimat prin varii formule grafice și heraldice.

În patrimoniul cartografic gestionat de Biblioteca Națională a Republicii Moldova, se regăsesc hărți datate din perioada secolelor XVI-XIX, care ilustrează atât cursul Dunării, cât şi evoluţia graniţelor Moldovei în această perioadă. Hărțile de față fac parte din patrimoniul naţional prin valoarea lor istorică, simbolică, ştiinţifică şi artistică. Deasemenea  reprezintă o sursă de documentare şi cercetare care îşi păstrează nu doar valoarea ştiinţifică, dar şi artistică, indiferent de timpul realizării lor.

În aceste hărți, Basarabia apare ca teritoriu  situat între gurile râurilor Nistru și Dunăre, și nu cum au speculat diplomații ruși la începutul secolului al XIX-lea că ar fi vorba de întreg teritoriu dintre Prut și Nistru. În hărțile din sec. XV-XVI, putem găsi pomenirea orașului Orhei, care era numit de cartografii germani Oryhow sau Orichow, iar francezii îi spuneau Oriou. De asemenea, cam în acealași timp, pe hărțile europene se regăsește târgul Lăpușna.

Printre cele mai reprezentative hărți sunte cele ale lui Abraham Orterlius (1527 – 1598) – cartograf și geograf flamand, creator al primului atlas geografic modern; Gerard Mercator (1512-1594)  – cartograf, geograf și matematician flamand de renume în epoca Renașterii,  a realizat în anul 1562  prima hartă a Europei și Jacob Castaldi (1500? -1566) astronom și cartograf italian.

 

Daciarum, Moessiarum: que vetus description.  Anvers, cca 1595.

Hartă gravată în aramă, cuprinde populația Daciei și  cursul drept al Dunării, populat de geto-daci. În partea stîngă jos apar denumirea veche a localităților dacice dar și a munților. Este prima hartă în care se regăsește plasarea geografică a rîului Sergetica, care potrivit surselor informaționale ale autorilor antici, este locul unde Decebal și-a îngropat comoara. În partea se sus dreapta se află o dedicație în care este consemnat Abraham Ortelius ca bibliotecar la curtea ducelui de Bavaria. În partea de jos se regăsesc 4 versuri semnate de Ovidiu în care sunt premărite vitejia geților.

 

Turcici Imperii Descriptio. Anvers, 1570.

Hartă gravată în aramă, reprezintă întinderea imperiului turc. În partea dreaptă sus se regăsește menționată Moldova cu tîrgul Lăpușna.

 

 

 

 

 

 

 

 

Romaniae (quae olim Thrachia dicta) Vicinarumqe regionum, uti Bulgariae, Walachiae, Syrfiae, etc. Anvers, cca 1584.

Harta spațiului sud-est european unde Moldova și Țara Românească apar în întregime. Pe hartă se regăsesc denumiri vechi bizantine precum olim Thracia dicta, care la momentul realizării hărții nu mai existau deja decît în conștiința oamenilor. Jacob Castaldi este renumit și prin faptul că a corectat hărțile lui Ptolomeu.

 

 

Walachia, Serbia, Bulgaria, Romania. Amsterdam, 1606.

Hartă în care se regăsește sudul Moldovei – Bugeacul .

 

 

 

 

 

 

 

 

O hartă cu totul deosebită este ”Река времени” care ilustrează evoluția popoarelor de la Adam și Eva, principalele invenții și personalitățile care au marcat mersul istoriei în timp. În lista persoanelor ilustre este înscris și numele lui Dimitrie Cantemir, faimosul domnitor moldovean.