Arhive etichetă | instrumente de scris

Caligrafia – arta cu origini în epoca de piatră

Caligrafia este arta ce te face să simți lumina care iese din adâncul sufletului. Istoria ei este atestată istoriografic în epoca de piatră, atunci când omul preistoric a încercat să-și fixeze momentele importante din viața cotidiană pe pereții locuinței sale – peștera. Despre etimologia caligrafiei, etapele de dezvoltare precum și cele mai importante tipuri de scriere de mână dar și elementele de bază a caligrafiei tradiționale vis a vis de cele a caligrafiei moderne vedeți https://www.my-man.ro/resurse/ghid-despre-caligrafie/    Tot în această postare aflați lucruri interesante despre instrumentele de scris: pana, tocul, cerneala și hârtia.

Concluziile care se cer în urma lecturării articolului este că scrierea caligrafică este un antrenament inegalabil, efectele căruia se resimt în dezvoltarea motorică fină, în capacitatea de concentrare și sporirea facultăților cognitive ale omului.

 

Reclame

ISTORIA INSTRUMENTELOR DE SCRIS

Printre primele invenții istorice au fost cuțitul de vânătoare și piatra șlefuită, unelte importante în viața cotidiană a omului preistoric. Piatra șlefuită pe lângă faptul că era folosită și pe post de cuțit se utiliza și ca instrument de scris autentic, cu ajutorul căreia omul din vechime zgâria pe pereții adăpostului său  scene din viața cotidiană. În perioada tăblițelor de lut omul utilizează ca instrument de scris osul, cu ajutorul căruia inscripționează informații pe tăblițele moi. Primele instrumente de scris asemănătoare stiloului, confecționate din bucăți de trestie sau papură, au apărut cândva între 3000 și 2800 î.Hr, odată cu inventarea papirusului.  Instrumentul de scris cu longevitatea cea mai mare este pana. Ea a fost folosită aproape 1000 de ani și a fost introdusă în uz in jurul anului 700 d.Hr. Penele de gâscă erau cel mai frecvent folosite, după care urmau cele de lebădă mult mai rare și mai scumpe. În ceea ce privește liniile subțiri, cele mai performante erau penele de cioară. Rar erau folosite și penele de vultur, bufnită, șoim sau curcan. Penele țineau cam o săptămână. După care ele trebuiau înlocuite. Pregătirea lor și transformarea lor în unelte de scris necesita destul de mult timp. La începutul secolului al XIX-lea a fost inventată penița din metal, cei care o foloseau trebuiau să o înmoaie într-o călimară și să scrie până la uscarea cernelii din vârf. Următoarea evoluție a reprezentat-o inventarea tocului cu rezervor în anul 1827. Această invenție este atribuită lui Petrache Poenaru (1799-1875), absolvent a Școlii Politehnice din Paris. Invenția domniei sale avea titulatura „condei portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală”. Stiloul inventat de Petrache Poenaru a fost perfecționat de Brissant și Coffin în anul 1863 iar apoi de Watterman în 1884.