Arhive etichetă | Martin Schongauer

Formatul cărții în perioada medievală

Între anii 1400 – 1550, în Germania și Olanda, au apărut cărțile portabile  în formă de husă – boitelbuh (din germ. Beutelbuch „cartea -geantă”) sau cartea cu centură ( din fr. livre de ceinture) sau cartea cu nod, coperțile cărora continuau sub forma unei pungi din piele sau țesătură densă, la capătul căruia era un nod mare, prin care trecea un inel metalic, cu ajutorul căruia cartea era fixată de curea. 

Legătura deosebită a acestei cărți, pe lângă faptul că permitea posesorului să aibă mâinile libere, asigura protejarea ei de intemperii sau deteriorări mecanice. Dimensiunea lățimii cărților de centură era variabilă, înscriindu-se între 9 x 16 centimetri, pe când grosimea lor nu era mai mare de 5 centimetri.

Conținutul cărților-huse era cel mai adesea religios, purtate de călugării pelerini. Mai târziu formatul respectiv a fost transformat într-un accesoriu rafinat pentru doamne. Modele și mai mici vor fi făcute în Anglia în secolul al XVI-lea și vor fi purtate la curtea regală.

Ulterior, cartea cu centură va dispărea treptat spre sfârșitul secolului al XVI-lea,  odată cu sporirea cărților datorită tiparului.

Astăzi cărțile de cingătoare le putem admira în unele reprezentări artistice. Cercetătorii de artă au identificat peste 800 de picturi în care ele sunt reprezentate astfel de cărți. Cea mai timpurie pictură cu astfel de subiect aparține lui  Martin Schongauer (1445 – 1491) Ispita Sfântului Antonie, personajul principal, care reprezintă spiritul triumfător asupra ispitelor, poartă o carte cu centură.

 Din păcate, cărțile cu așa format au supravețuit într-un număr extrem de limitat, doar  26 (!) de exemplare sunt cunoscute în lume, cel mai vechi exemplar datează  din 1453 și provine din  Germania. Istoricii presupun că numărul mic de exemplare păstrate în timp, se datorează ariei geografice limitate unde au fost populare astfel de cărți.

Îndrăznim să afirmăm faptul, că cartea cu centură din evul mediu, care era afișată public pentru a-și etala statutul social, amintește astăzi de utilizarea actuală a smartphone-ului.