Arhive etichetă | Muzeul Cărții

VALORI PATRIMONIALE CU SEMNIFICAȚIE ISTORICO-ARTISTICĂ

Cărțile vechi nu sunt doar mărturii ale unor vremuri de altă dată. Ele sunt adevărate opere de artă prin aspectul lor nobil. Un exemplu elocvent în acest sens este  Sfânta şi Dumnezeiasca Evanghelie care acum întîi s-au tipărit… cu Osârdia şi cu toată Cheltuiala Prea Osfinţitului Mitropolit al Moldovii Kir Gavriil. Iași: Tipografia Mitropoliei,  de Grigorie Tipograf 1762. – [4], 194 f. : il. ; (30×21 cm).

Este o lucrare de cult originală, scrisă cu caractere chirilice în limba română. Tipar negru şi roşu pe două coloane, încadrat în chenar. Începutul fiecărui capitol este marcat cu inițiale de culoare roşie încadrat în ornamente vegetale. Titlul plasat într-un chenar ornamentat cu medalioanele sfinților pe lateral, cu semnătură dreapta jos: Grigorie T. În centru sus imaginea lui Iisus Hristos ca Arhireu.  Pe verso paginii de titlu Stema Moldovei cu stihuri de laudă la adresa domnitorului Moldovei Grigorie Callimachi (1761 – 1764) şi (1767 – 1769).  Gravuri: pe a patra filă nenumerotată, verso, gravură cu Sfântul Evanghelist Ioan, datată 1762 şi semnată Ierei Mihai şi Monah Teofan, la fila 23 gravură cu Sfântul Evanghelist Matei, datată 1761 şi semnată Ierei Mihai St[re]lbiţki şi Monah Teofan, la fila 60 gravură cu Sfântul Evanghelist Luca, datată 1761, la fila 106 gravură cu Sfântul Evanghelist Marcu, datată 1761, ambele semnate ca prima dintre gravuri. Coperta din lemn îmbrăcat în catifea vișinie, legată în ferecătură din metal comun, având bogate elemente florale decorativă. Elementele ferecăturii metalice: 4 colțare plasate în colțuri, 2 medalioane fixat în centru copertelor, 4 piciorușe, o încuietoare în forma unui sfânt și 9  aplice în formă de stea. Pe prima copertă în centru se află medalionul cu icoana Învierii, în colţuri colțarele cu icoanele evangheliştilor și 6 aplice în formă de stea, pe coperta a 2-a icoana Răstignirii în centru, 4 piciorușe și 3 aplice. Hârtia manuală cu urme de ceară, murdărie și îngălbenită pe alocuri. O parte a foilor au marginea arsă. La subsolul paginilor 3 – 5 însemnare olografă cu cerneală neagră, datată cu anul 1810. Starea de conservare: bună. Reieșind din constatările de mai sus putem concluziona următoarele. Cartea are valoare patrimonială cu semnificație istorico- culturală și artistică deoarece:  a fost tipărită în perioada fanariotă care a luat amploare în Moldova pe fondul declinului Imperiului Otoman şi ascensiunii Rusiei ţariste; este prima lucrare, din cele 20 de titluri, editate în timpul arhipăstoririi mitropolitului Gavriil Calimachi, pentru oficierea serviciului divin; a fost gravată de protopopul Mihail Strelbiţki care se trăgea dintr-o veche familie poloneză de gravori, rusificată, venit în Moldova, în a II jumătate a secolului al XVIII-lea.

 

Reclame

Eminescu – geniul deplin al culturii românești

La 4 ianuarie 1879 Mihai Eminescu dăruia lui Mite Kremnitz, scriitoare, autoare de romane, nuvele și povestiri, dar și biografă a primilor regi ai României, cu ocazia zile acesteia de naștere un caiet manuscris ce avea doar 18 foi.

În interior, Mihai Eminescu a așternut pe hârtie cinci poezii: „Cu mâne zilele-ţi adaogi”, „Despărţire”, „Foaie veştedă”, „Rugăciunea unui dac” şi „Atât de fragedă”. Ulterior Mite Kremnitz, soția a transcris în acelaşi caiet alte patru poezii ale lui Eminescu: „Ce te legeni codrule”, „La mijloc de codru des”, „O, mamă” şi „Mai am un singur dor”. 

Caietul scris pe hârtie velină liniară a fost botezat „Caietul Roșu”, de profesorul de filologie, Octavian Șchiau, care a și găsit manuscrisul într-o arhivă personală din Germania. I se spune așa și pentru că este îmbrăcat în supracopertă de mătase roşie, care îi dă un farmec special. Deasemenea renumitul manuscris eminescian are însemnarea olografă a lui Mite Kremnitz. Astăzi originalul se afla la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj,  în Fondul Colecții Speciale. Biblioteca Națională a Republicii Moldova deține exemplarul faximil al ”Caietului Roșu”, instrument indispensabil de lucru pentru eminescologii si istoricii literari care nu au posibilitatea  să rasfoiască manuscrisele originale eminesciene.