Arhive etichetă | Veronica Cosovan

Prima călătorie de nuntă a unei domnițe din Moldova

Maria (Lupu) Radziwiłł (după Leybowicz 1758)

În februarie 1645 la Iași avea loc nunta domniței Maria Lupu, fiica mai mare a domnitorului moldovean Vasile Lupu (1634-1653) și a primei sale soții, Tudosca (fiica vornicului Costea Bucioc), cu nobilul polonez Janusz Radziwil. Despre Maria, cronicile afirmă nu numai ca era frumoasă, dar și educată.
Eveniment consemnat și în lucrarea lui Eberhard Werner Happel cu titlul Historia moderna Europae, oder eine historische Beschreibung des heutigen Europae, publicată în 1692.

Domnița Maria era îmbrăcată în alb, cu un văl roz, care o acoperea toată, prins de părul ei cu două săgeți de aur. Slujba a fost oficiată de mitropolitul Kievului, Petru Movilă, venit special din Ucraina pentru a cununa pe fiica lui Vasile Lupu. Desi Radziwiłł era luteran, totuși, pentru a nu strica cheful Domnului Moldovei, el se însură după ritul ortodox. Petrecerea a ținut 12 zile.  Zestrea miresei a fost de 650 000 monete de aur.

După nuntă, prințul Janoș Radziwiłł își luă nevasta, pornind cu ea în Polonia. O duse întâi la Varșovia, ca s-o prezinte regelui și apoi se apucară să cutreiere apusul Europei. A fost prima călătorie de nuntă a unei domnițe din Moldova în Occident. După un an de zile, Maria Radziwiłł își revăzu tatăl la Suceava.  În prefața Trebnicului cu peste 1500 de pagini, tipărit de Petru Movilă în 1646 la Lavra Pecerska, găsim cuvântarea mitropolitului Petru Movilă, rostită la nunta renumitei domnițe. Cuvântarea avea să fie publicată, la solicitarea tatălui miresei și în ediție aparte, la Kiev.

460 de ani de la nașterea lui Anastasie Crimca

 

Anastasie Crimca (n. circa 1560 Suceava – ianuarie 1629, Suceava) a fost mitropolit al Moldovei și unul dintre oamenii de cultură de la cumpăna secolelor al XVI-lea și al XVII-lea.

Mitropolitul Anastasie Crimca ocupă un loc remarcabil în istoria culturii și artei românești. El a fost unul din cei mai însemnați miniaturiști, formând la Dragomirna o școală cu renume, care a influențat dezvoltarea preocupărilor artistice din celelalte mănăstiri moldovene. Au rămas de la el peste 25 de manuscrise, cele mai multe fiind împodobite cu miniaturi (patru Tetraevangheliare, doi Apostoli, trei Liturghiere, o Psaltire etc.), toate în limba slavonă. Cele studiate cuprind aproximativ 250 de miniaturi, la care se adaugă numeroase frontispicii și inițiale înflorate, lucrate de mitropolit, ajutat, desigur, de unii dintre ucenicii săi mai talentați. Între acestea se remarcă un Tetraevanghel aflat în muzeul mănăstirii Dragomirna, cu aproximativ 40 de miniaturi, care redau scene din viața Mântuitorului, mai ales în legătură cu Patimile. Un Apostol cuprinde peste 40 de scene. Pe acest Apostol mitropolitul a scris și un fel de testament, prin care arunca blestem asupra celui care ar îndrăzni să închine mănăstirea Dragomirna Muntelui Athos sau altor mănăstiri din Răsărit. În anul 1616 a scris o Psaltire, dăruită Dragomirnei, cu peste 50 de scene, mai ales din istoria poporului evreu, în care apar însă și o serie de elemente locale (instrumente muzicale folosite în Moldova etc.).

Ilustraţiile sale a marcat apogeul miniaturii medievale moldoveneşti. Activitatea artistică remarcabilă din mănăstirea Dragomirna a influențat preocupările de acest gen de la alte mănăstiri.

ENIGMA ARHIVEI DRAGANOV

Petre Draganov (1857-1928) este un nume de referinţă în cultura română şi în cea a popoarelor slave din Balcani. A lăsat o operă fundamentală pentru urmaşi, intitulată Bassarabiana, o bibliografie tipărită la Chişinău, în 1911, dar şi zeci de lucrări despre cultura slavilor care locuiesc în Balcani. Rar om care să-şi fi sacrificat viaţa în favoarea cercetării ştiinţifice aşa cum a făcut-o acest originar din Comrat, care zeci de ani a cercetat foarte minuţios manuscrise, cărţi, publicaţii periodice, buletine în Biblioteca Publică de la Sankt Petersburg. A răsfoit tot ce era legat de Basarabia sau de slavii de sud.

Savant până în măduva oaselor, bibliograf prin vocaţie, acest fiu al Basarabiei era conştient că odată cu dispariţia lui se poate produce inevitabilul, adică urmaşii nu vor şti cum să valorifice marea moştenire pe care le-a lăsat-o. Şi atunci a avut inspirata idee de a tipări în tipografia lui D.B. Şor din Bolgrad o descriere amănunţită a ceea ce constituia moştenirea lui ştiinţifică. Şi această descriere a intitulat-o Arhiv. Knigohranilişce i muzei Draganovîh v Komrate (fără an) şi într-o formă succintă a descris cele câteva compartimente: muzeul, biblioteca şi arhiva.

Acest catalog este compus din mai multe capitole: compartimentul I – Cărţi (aici autorul nu uită să specifice că multe dintre ele sunt rarităţi şi, de asemenea, ediţii periodice şi almanahuri în toate limbile europene, căci Petre Draganov era un bun cunoscător de limbi străine); compartimentul II – Manuscrise…; compartimentul IIIAutografe (se menţionează că ele aparţin savanţilor, literaţilor, personalităţilor de stat şi publice). În compartimentul IV au fost incluse obiecte de artă şi „de artă mecanică”, cum se exprimă autorul. Adică pe lângă tablouri, icoane, gravuri erau incluse şi fotogravuri, stampe, fotografii, care erau făcute deja prin intermediul unor aparate. În punctul 5 sunt incluse cele mai importante lucrări ale lui Draganov, în mare parte lucrări în manuscris.

Biblioteca a fost naţionalizată până la ultima filă, în localitatea Comrat, în iulie 1940,  și împărţite între bibliotecile din Comrat, Chişinău, Tiraspol şi Moscova.

Astăzi, putem afirma cu certitudine că până la venirea sovieticilor în 1940, în Basarabia a existat un muzeu şi un centru în care se păstrau documente foarte valoroase.

 

 

Începuturile publicității

Deşi domeniul publicitaţii tinde să fie perceput ca fiind unul pe care comerţul l-a folosit începând cu perioada modernă, rădăcinile publicităţii ajung în timpurile anticității, pe vremea culturilor egiptene, babilonene, grecești și romane. Primele informații publicitare din lumea antică se referea la vânzarea unui sclav. Egiptologii consederă că mesajele publicitare erau scrise atît pe pergament cît și pe pietre. O astfel de piatră a fost identificată în prima capitală a Egiptului antic – orașul Memphis. În intervalul anilor 3000 – 5000 î.e.n., odată cu schimbul de bunuri  încentrul atenției sunt produsele cerealiere, promovate din necesitatea de a identifica sursa acestora. Primele forme ale publicităţii ofereau doar informaţiile necesare despre produs, abia ulterior la procesul publicitar s-au adăugat elemente estetice şi emoţionale, care au avut drept scop sporirea şanselor ca reclama să fie recepţionată şi reţinută. Odată cu invenția tiparului publicitatea căpătată noi dimensiuni. În 1472, la Londra a fost plasată pe ușa unei biserici,  o foaie volantă despre vînzarea unei cărți de rugăciuni.  Prima reclamă tipărită şi distribuită la nivel de masă a apărut în anul 1525 în Germania, într-o broşură și promova calităţile unui medicament miraculos. Majoritatea cercetătorilor îl consideră „părintele” publicității europene tipărite pe medicul francez Teofrast Renodot, care în 1630 a deschis un birou de referință la Paris și care publica anunțuri în ziarul francez „La Gazette”.